Principală  —  IMPORTANTE   —   Din numărul total de infectări,…

Din numărul total de infectări, 60 sunt lucrători din sistemul medical. Șeful ANSP: 3% s-au contaminat în timpul serviciului

Nicolae Furtună

Din numărul total de cazuri confirmate de COVID-19, sunt 60 de persoane care au aparteneță la vreo instituție medicală, publică sau privată, sau cu specialitate medicală care activează în alte domenii. Printre persoanele infectate sunt medici, paramedici, asistenți medicali, felceri, infirmieri, bufetieri și șoferi.

,,Lucrătorii medicali sunt un segment specific în tot ceea ce se numește COVID-19. Riscul de infectare a acestora este de câteva ori mai mare, decât a populației în general. Medicul fiind parte a societății noastre în care mișină COVID-ul. Un al doilea risc este faptul că el zilnic se deplasează la serviciu, iar al treilea risc este că medicii contactează cu prima linie – pacientul posibil infectat sau deja infectat”, a declarat șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună.

Totodată, dintre cei 60 de lucrători din sistemul medical, sunt 9 cazuri – 4 medici, 3 asistenți medicali și 2 infirmieri, care s-au infectat cu noul coronavirus în timpul serviciului de asistență medicală.

Șeful ANSP susține că în 21 de cazuri medicii, asistenții medicali și infirmierii nu au putut indica în fișele epidemiologice care este sursa primară a infectării, iar în 26 de cazuri sunt cu cale comunitară de transmitere.

,,În curând, Republica Moldova va intra în etapa de transmitere comunitară. La ora actuală avem transmitere sporadică. Încet, încet ne deplasăm spre calea cu transmitere comunitară”, a menționat Nicolae Furtună.

În total au fost înregistrate 263 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 148 sunt femei și 115 bărbați. Cazuri de import sunt 59, iar cu transmitere locală – 204. Totodată, sunt 13 cazuri de recuperare și două decese.