CtEDO: Moldova, obligată să achite 10 000 de euro pentru condițiile inadecvate din Penitenciarul nr. 13

Republica Moldova a fost condamnată din nou la CEDO pentru detenție ilegală și condiții inadecvate de detenție, fiind obligată să achite reclamantului 10 000 de euro în calitate de despăgubire pentru prejudiciu moral și 1 000 de euro pentru costuri și cheltuieli.

La 24 august 2011 reclamantul a fost luat în custodia poliției, fiind acuzat de omor și posesia neautorizată a unei arme de foc. Arestul său preventiv a fost prelungit la fiecare treizeci de zile până la 21 ianuarie 2012. Ulterior, la 17 ianuarie 2012 cauza reclamantului a fost trimisă la judecare și arestul său preventiv a fost extins de către instanță la fiecare trei luni. În acest context, reclamantul a contestat termenul detenției sale, argumentând că durata detenției în timpul judecării cauzei deja depășise termenul-limită de douăsprezece luni și că instanțele naționale nu au invocat nicio circumstanță excepțională ce ar fi motivat o asemenea durată. Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile reclamantului, iar la 17 septembrie 2014 Curtea Supremă de Justiție a menținut condamnarea reclamantului la douăzeci și trei de ani de închisoare.

Între 28 septembrie 2011 și 4 decembrie 2014 reclamantul s-a aflat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Potrivit reclamantului, acesta a fost deținut în condiții inadecvate de detenție.

„Potrivit reclamantului, acesta a fost deținut în celule cu iluminară slabă și pereți umezi, care găzduiau șase deținuți într-un spațiu de șase metri pătrați. Din cauza supraaglomerării, reclamantul a trebuit să împartă un pat cu un alt deținut. În timpul detenției, reclamantul nu a primit cearceafuri sau îmbrăcăminte. Anumiți deținuți au fost diagnosticați cu tuberculoză sau HIV și au avut sângerări sau răni. Reclamantului i sa permis să iasă din celulă doar o oră pe zi. Fără un sistem de ventilație funcțional, în timpul verii aerul din celulă era fierbinte, umed și mirositor, ceea ce făcea dificilă respirația. Pe vremea rece, încălzirea nu era pornită, iar temperatura din celule era scăzută”, se precizează în hotărârea CtEDO.

La 18 aprilie 2014 avocatul reclamantului s-a plâns Procuraturii Generale cu privire la condițiile de detenție în care se afla clientul său. Printr-o scrisoare din 15 mai 2014, Departamentul Instituțiilor Penitenciare a respins plângerile cu privire la supraaglomerare, existența unor deținuți bolnavi de tuberculoză, alimentație și asistență medicală insuficiente.

Cu referire la pretinsa violare a Articolului 3 din Convenție, Curtea a reamintit că în numeroase hotărâri ale sale ea deja constatase prezența condițiilor de detenție din Penitenciarul nr. 13 contrare Articolului 3. Curtea a mai constatat că legislația în baza căreia reclamantul a fost deținut nu fusese suficient de clară și previzibilă și, respectiv, nu întrunise condiția „legalității”.

Foto: sputnik.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *