Ce (nu) spune Biroul Migrație și Azil despre expulzarea lui George Simion

Biroul Migrație și Azil (BMA) a publicat un comunicat de presă în care precizează că în privința lui George Simion nu a fost aplicată forța fizică și că, în momentul predării autorităților române, acesta nu avea leziuni corporale. În același timp, BMA nu precizează care au fost argumentele care au stat la baza declarării lui George Simion drept persoană indezirabilă în r. Moldova.

De cealaltă parte, George Simionl a publicat pe pagina sa de facebook mai multe imagini foto și video susținând că a fost bătut în momentul reținerii.

Potrivit Biroului Migrației și Azil, decizia de a-l declara persoană indezirabilă a fost luată pe 1 octombrie, în baza solicitării autorității cu competențe în domeniul securității naționale.

„Cetățeanului i-a fost adusă la cunoștință decizia privind declararea drept persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, conform Art. 56 al Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16.07.2010. Ulterior persoana a fost îndepărtată sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat, în conformitate cu prevederile Art. 58 ale aceleiași legi”, se mai precizează în comunicatul BMA.

Art. 56 al Legii privind regimul străinilor în R. Moldova prevede:

„Comunicarea datelor şi a informaţiilor care constituie motivele deciziei privind declararea străinului persoană indezirabilă se poate face, pentru raţiuni de securitate naţională,  numai în condiţiile stabilite şi numai către destinatarii prevăzuţi în mod expres de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la securitatea naţională şi la protejarea secretului de stat. Astfel de date şi informaţii nu pot fi sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţă străinului declarat persoană indezirabilă, inclusiv în cadrul examinării în instanţă de judecată a contestării deciziei privind declararea străinului persoană indezirabilă”.

George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pe 1 octombrie curent, în timp ce acesta se afla la Chișinău pentru câteva ore. Acesta a fost reținut în timp ce se îndrepta spre vamă pentru a pleca în România.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lilian 007

    Plahotniuk! Ține bine minte fața bătută a fratelui nostru George Simion! Așa te vom bate! Nici mai mult nici mai puțin! Da la furia mulțimii poți s-o încasezi și pentru bunelul tău NKVD-ist!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *