Câți funcționari publici și-au declarat venitul și ce riscă cei care nu au depus declarația de avere și interese personale

Autoritatea Națională de Integritate informează că în cel de-al doilea an de depunere a declarațiilor în format electronic au fost depuse cu aproximativ 2 400 de declarații anuale de avere și interese personale mai multe decât anul precedent.

Conform unui comunicat de presă al instituției, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 martie 2019, au fost înregistrate 57 972 declarații depuse, pe când anul precedent au fost înregistrate 55 539 declarații. Numărul celor ce nu au depus declarația de avere și interese personale în termen se estimează la 1 100 de persoane.

Persoanele care nu au reușit să depună declarațiile de avere și interese personale anuale până la 31 martie sunt îndemnate să o facă și după expirarea termenului-limită.

  • Depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale de către persoana obligată să o depună se sancționează cu amendă de la 1 500 la 3 000 de lei.
  • Nedepunerea declarației de avere și interese personale de către persoana obligată să o depună se sancționează cu amendă de la 3 000 la 4 500 lei.

Totodată, potrivit Autorității Naționale de Integritate, nedepunerea declarației de avere și interese personale în termenul și în modul stabilit de lege, inclusiv după notificarea inspectorului de integritate, precum și refuzul subiectului declarării de a depune declarația constituie temeiuri pentru încetarea mandatului sau a raporturilor de muncă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *