Principală  —  IMPORTANTE   —   Angajați ai ambasadei R. Moldova…

Angajați ai ambasadei R. Moldova în Federația Rusă, dar și membri ai familiilor lor, s-au vaccinat cu Sputnik V

Angajați ai ambasadei R. Moldova în Federația Rusă, dar și membri ai familiilor lor au fost imunizați anti-COVID cu vaccinul rusesc Sputnik V.

Solicitat de ZdG, Secretarul de Presă al Ministerului de Externe, Daniel Vodă, ne-a comunicat că, în total, 17 persoanea au fost vaccinate anti-COVID.

„Urmare a invitației lansate de autoritățile ruse, în mod voluntar, nu a fost o procedură la care s-a insistat, dar, în mod voluntar au fost imunizați și unii colaboratori și membrii familiilor lor din Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă. Vorbim despre 17 colaboratori, printre care și membrii de familie. 17 persoan, în total, dintre care sunt diplomați și membrii de familie”, ne-a comunicat Daniel Vodă.

În context, responsabilii din cadrul Ministerului de Extern ne-au comunicat că MAEIE „urmând această practică internațională, va realiza procedura de vaccinare a diplomaților străini din Republica Moldova, conform planului Național de imunizare”.

La 9 februarie curent, colaboratorii din cadrul Ambasadei R. Moldova în Israel au fost vaccinați anti-COVID.

Marți dimineață, 16 februarie, reprezentanții ministerul Sănătății au emis o notă informativă prin care au anunțat că primele doze de vaccin anunțate anterior vor ajunge în R. Moldova deja spre sfârșitul lunii februarie curent.

Potrivit autorităților din Sănătate, vaccinul produs de Pfizer/BioNTech (Comirnaty), care urmează să ajungă în R. Moldova, va fi depozitat la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), care va asigura condițiile necesare de păstrare la temperatura de -60°C -90°C. Ulterior, vaccinurile vor fi distribuite către punctele de vaccinare, cu respectarea lanțului frig.

Vaccinul produs de Oxford/AstraZeneca va fi livrat în Republica Moldova în tranșe, începând cu sfârșitul lunii februarie, pentru trimestrul I și II. Serul va fi depozitat la o temperatură de +2°C +8°C.

Platforma COVAX este unul dintre cei trei piloni de acces la instrumentele COVID-19 (ACT) Accelerator (Diagnostic, Tratament și Vaccinuri), lansat în aprilie de OMS, Comisia Europeană și Franța, ca răspuns la pandemia COVID-19.

Anterior, MSMPS a anunțat că R. Moldova va recepționa gratuit prin intermediul COVAX suficiente doze pentru a vaccina 20% din populație, iar ulterior, va procura vaccinuri la un preț preferențial. R. Moldova a aderat la COVAX în august 2020.

Uniunea Europeană a anunțat anterior că salută decizia COVAX/GAVI sprijinită de UE, de a aloca vaccinuri Republicii Moldova. Uniunea Europeană a mobilizat un pachet de 128 de milioane de euro pentru a asista Republica Moldova în lupta împotriva crizei provocate de COVID-19, livrând materiale și echipamente medicale, oferind sprijin pentru consolidarea sistemului de sănătate și redresarea economică, precum și sprijinind grupurile vulnerabile.