Alegătorii vor putea solicita informații despre alegerile parlamentare prin intermediul unui Centru de Apel

În perioada 2 ianuarie – 26 februarie 2019, alegătorii vor putea solicitat informații cu privire la alegerile parlamentare prin intermediul Centrului de Apel cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101. Centrul va fi coordonat de Comisia Electorală Centrală și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.

Alegătorii vor putea solicita Centrului de Apel informații cu privire la particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat, depre arondarea la secții de votare și circumscripții electorale uninominale, procedura de vot, și altele. Prin intermediul Centrului de Apel nu vor putea fi înaintate contestații.

Totodată, în perioada de activitate, operatorii Centrului de Apel vor acorda persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităţilor publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare asistenţa necesară pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare a Registrului de stat al alegătorilor.

CEC informează că în cadrul Centrului de Apel vor activa 30 de operatori.

Linia de informare a Centrului de Apel va funcţiona de luni pînă vineri, între orele 8.00 – 17.00, iar perioada 23-25 februarie 2019 programul de lucru va fi extins până la 24 de ore pe zi.

Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova sau din afara țării.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *