Vlad Filat a depus o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: Am fost victima unui proces desfășurat în condiții obscure

Casa de avocatură Popa și Asociații anunță că Vlad Filat a depus cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). Decizia de a se adresa la CtEDO a fost luată de Vlad Filat în contextul în care magistrații din R. Moldova au emis o hotărâre de condamnare ilegală, spune avocatul acestuia, Igor Popa. 

În cerere, Vlad Filat a invocat că, pe parcursul procesului de judecată, i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale. Vlad Filat a reclamat încălcarea art. 3 din Protocolul nr.1 raportat la art. 13 al Convenției. Deşi a fost ales membru al Parlamentului pe baza unor alegeri democratice, ridicarea imunităţii şi revocarea mandatului de deputat s-a dispus cu încălcarea flagrantă a dreptului intern, se spune în cerere.

Fostul deputat a cerut constatarea încălcării art. 6 din Covenție care prevede dreptul la un proces echitabil. În cerere, Vlad Filat a invocat încălcarea principiului publicității ședințelor de judecată.

„Am fost victima unui proces desfășurat în condiții obscure, de clandestinitate, fiindu-mi interzis dreptul de a comunica cu mass-media …. Nu a fost prezentat niciun element din care să rezulte că judecata mea în condiții de publicitate ar afecta interesul justiției”, se menționează în cerere.

 

Fostul premier invocă și încălcarea art. 18 din Convenție raportat la încălcarea tuturor celorlalte drepturi prevăzute de art. 3, art. 5, art. 6, art. 8, art. 13 şi art. 3 din Protocolul nr. 1. În principal, se punctează ținerea în arest preventiv pe toată durata procesului, fără probarea vreunui risc real al faptului că urmărirea și judecarea se pot desfășura doar în condiții de detenție. Scopul menținerii arestului preventiv până la finalul procesului a fost înlăturarea lui Vlad Filat din spațiul public și politic, se menționează în plângerea la CtEDO.

Reprezentantul lui Vlad Filat la Curtea Europeană, avocatul Igor Popa este convins că CtEDO va obliga instanța națională să revizuiască dosarul lui Vlad Filat și să îl restabilească în drepturi.

”Ce s-a întâmplat în acest dosar de rezonanță este o eroare judiciară. Cu siguranță, acest caz va completa șirul dosarelor pierdute de R. Moldova la Curtea Europeană. Este regretabil faptul că Vlad Filat nu a avut parte de un proces transparent, iar instanțele de judecată din R. Moldova au admis ilegalități pe bandă rulantă. Dl Filat a fost nedreptățit, iar cei care au comis ilegalități în instrumentarea acestui dosar vor purta răspundere pentru faptele lor. Este grav faptul că până la pronunțarea unei decizii de către CtEDO, Vlad Filat va fi izolat de societate și de cei dragi. Sunt sigur că în dosarul lui Vlad Filat adevărul va triumfa”, susține Igor Popa.

În anul 2015, Vlad Filat a mai depus o plângere la CtEDO „Filat c/Moldovei”, care vizează încălcarea condițiilor de detenție din Penitenciarul 13, reținerea și arestarea ilegală.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

14 comentarii

  1. Cazul Filat este fara doar si poate un exemplu de rafuiala fizica. De linsare politica a “rivalului” nr.1 din Catastiful asa-zisului coordonator. In cazul lui Filat, nedreptatea este un cuvant mult prea bland. Sentinta si tot spectacolul macabru au avut loc la ordinal expres al geniului de inGrozesti. individual cu reputatie proasta, mai proasta nici ca se poate, dar care are justitia moldava sub opinca sa. Evident, unde justitie nu e, dreptate nu poate fi, lumina nu poate fi, nadejde nu poate fi. Justitia dintre Prut si Nistru a devenit o hazna, in care viermuiesc, ca in Cosa Nostra, impotriva firii, impotriva tuturor valorilor lumii civilizate si impotriva statului de drept (inexistent in RM), cele mai hidoase mutatii ale specie umane. Indivizi dubiosi si tendentiosi, obedienti si fomisti, infestati de o forma grava de cancer politic neo-bolsevic. Orduri umane in robe, fie ca se numesc politisti, procurori, judecatori. Judecata lor seamana cu un talcioc in care se vand la tarabe sentinte. O justitie mai cancirigena nu exista pe mapamond. Si asta pentru ca partidul mamut, partidul ghiftuit cu tot soiul de gunoaie politice, reprezinta Cancerul galopant. Acest partid cu nume de imprumut torpileaza “rivalii” , inclusiv pe cei de dreapta judecata. Iar holopii sai, inclusiv din “organelle” de drept, seamana cu o haita de pitoni ce se infasoara in jurul victimei (hranei) si o inghit, chiar daca au mancat recent. Or, indeletnicirea de capetenie a stapanului absolut e sa-si umfle burdihanul nesatul si sa se tranteasca ca ursul. E cumplit in RM. Intreg sistemul e cancirigen aflata in metastaza.

  2. Vova

    un fel de Țopa care au scris cerere la CEDO, a trecut deja 7 ani și nu mai este un răspuns final, fix asta va fi și în cazul lui Filat!

  3. Academic

    ÎNCĂ O DATĂ DESPRE “VILASIPED” (3)

    Nocivitatea votului mixt în țările cu oligarhi, baroni locali, mari
    moșieri și fabricanți s-a dovedit în România, Ucraina și alte țări
    europene. România de mai mulți ani s-a întors la sistemul de vot pe
    liste de partid, sistem care era și la noi până acum câteva săptămâni.
    Pe năucii, care continuă să urle votul mixt îi chem să nu mai caute să
    inventeze “vilasipedul” în condițiile noastre altceva mai bun în
    natură nu există!

  4. Academic

    Ha! Ha! Ha! (3) este viu, da pe (1) și (2) i-ați înădușit! Asta din cauza telefonistului cuferit Filat?
    Dar așa nu merge! Unul pentru toți și toți pentru unul! Asta-i dreptatea voastră ZDG-istă?
    Să vă fie rușine cu cenzura voastră, demnă de același adjectiv, ca și pușcăriașul Filat !

  5. Paulică

    Așa lucrează site-ul și cenzura voastră! “Marin” de dimineață nu era! Acum a apărur!
    Cine o să mai apară și să dispară din voia “Atotputernicului”?

  6. Academic

    Eu, sunt cel mai cenzurat “oaspete” de pe “site”-ul ZDG!
    Citiți și invidiați! Mai este cineva cu așa performanță?
    Dacă dispar să știți, că mi-au blocat IP-ul!

    Și totuși de dragul adevărului recunosc, că sectanții de la
    “Glasul” sunt mult mai severi. Acolo părerea personală nu
    este admisă nici măcar pe prag!

  7. Le Justicier

    Da oare mai este cineva în Moldova asta, care să creadă, că Filat a avut
    parte de un proces echitabil? Cei care l-au judecat pe Filat cu o mână
    scărpinau boașele lui Plahotnic în timp ce cu cealaltă îi scriau sentința!
    Apropo, după asta au trecut la scrierea sentinței lui Ilan Șor!

    P.S. Mâine des-de-dimineață vă permit să dați drumul ghilotinii cenzurii,
    dacă nu vreți, ca poporul nostru moldovenesc să afle adevărul!

  8. Observer

    Da c-am speriat se uită Filat ai vostru din OBSCUR! Orice n-ar fi făcut el merită
    proces echitabil, fără caricatura aste de “procuroară” plahotniucistă sperietoarea
    de deținuți politici colonelul Adriana Bețișor!

  9. Ivan Cel Blând

    Va veni timpul, când pentru nelegiuirele lor în cazul Filat, oligarhul Plahotniuc și colonelul Bețișor
    vor fi condamnați la câte 29 de ani de închisoare!

  10. Paulică

    Aha! Cenzura întârzie la seviciu! Așteptați, că acuș vine și n-o să vă pară puțin!

  11. Academic

    STRADĂNII DUPĂ FILAT (2)

    – Da mai închide bre, gura asta a ta, spurcată, că ți-o închid eu! Vlad Filat
    este moldoveanul nostru din talpă, din Lăpușna Hânceștilor. Vlad Filat este
    urmașul răzeșilor (mazililor) de viță nobilă, veniți în secolul XV din dreapta
    Prutului. Și mai du-te tu dracului, prostălane cu țiganii tăi. Și apoi prin
    locul de baștină a lui Vlad Filat țiganii timp de secole în obște nu erau
    priviți cu ochi buni.

  12. Academic

    STRADĂNII DUPĂ FILAT (3)

    – Dar totuși modul ăla al lui de-a vorbi pe telefon. Nu se teme de nimeni și
    nu-i pasă de nimic! De convorbirea ceia a lui cu ovreiul, când îi cerea bani
    să-și cumpere chiloți și mie-mi este rușine, când îmi aduc aminte. Mirosea
    tare a țigănie. Și apoi genele țigănești, acum cu vreo două veacuri în urmă
    puteau să se transmită foarte ușor. Era de ajuns, ca vreo strabunică a
    moldoveanului nostru din talpă să se aplece mai tare, trâgând la săpăligă la
    prășit popșoi, când prin preajmă trecea vreun țiganaș mai iute și talpa
    noastră moldovenească era prejudiciată pe secole.

  13. Academic

    STRADĂNII DUPĂ FILAT (4)

    – Da pentru asta, baiețică, o să-ți sfărâm botul tău de Plahotniuc. Să spui
    așa tâmpenii despre originea nobilă a poporului moldovenesc este o blasfemie.
    Nerecunoscători oameni mai suntem, noi moldovenii. Omul nostru lupta din
    răsputeri pentru Acordul de asociere cu UE, pentru Acordul de liberă circulație,
    n-avea el când să se uite pe împrejur, la mocirla ceia din umbră, care captura
    justiția, Parlamentul și apoi toată țara! El s-a zbătut pentru popor, pentru
    oameni, iar voi, popor ingrat, nu sunteți demni de dânsul!

  14. Paulică

    Nu vreau să vă laud înaite de timp, dar se pare că ați înlăturat o problemă tehnică
    de pe site. Comentariile, care au trecut cenzura pot fi vizualizate fără proleme! Felicitări
    programatorului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *