Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Șapte suburbii ale Chișinăului și-au…

Șapte suburbii ale Chișinăului și-au ales primarii din primul tur. Numele acestora

În șapte suburbii din cele 18 care fac parte din raza administrativă a municipiului Chișinău a fost ales primarul din primul tur. Cele mai bune rezultate le-a obținut candidatul socialiștilor din Colonița, Angela Zaporojan, 72,96% din voturi și candidatul Blocului ACUM din Ciorescu, Ivan Scripnic, care a fost susținut de 78,88% dintre locuitorii care au participat la vot.

La Cricova și la Tohatin alegerile au fost câștigate din primul tur de candidații independenți Valentin Guțan și, respectiv, Sergiu Cebotari, care au obținut 65,57% (2087) și respectiv 64,18% (801) din voturile alegătorilor.

Candidații Partidului Socialiștilor au câștigat deasemenea în Vadul lui Vodă și în Vatra. Socialiștii Iurii Onofriciuc și Denis Danila, au acumulat peste 60% din voturi.

La Cruzești fotoliul de primar a fost câștigat de candidata Partidului Liberal, Violeta Crudu, care a fost susținută de 65,82% dintre locuitorii care au participat la vot.

Candidații din 11 suburbii nu au obținut scorul necesar, adică peste 50 la sută din voturile valabil exprimate, pentru a fi ales în funcția de primar. Astfel, peste două săptămâni va fi organizat turul doi de scrutin.