Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   PSRM deleagă reprezentanți pentru a…

PSRM deleagă reprezentanți pentru a discuta cu PDM despre invitația democraților la negocieri

După ce anterior au evitat să declare dacă dau curs invitației democraților de a negocia crearea unei majorități parlamentare, astăzi, 6 iunie, socialiștii au decis să analizeze propunerea PDM. În cadrul ședinței Comitetului Executiv al PSRM a fost luată decizia de a delega reprezentanți pentru a aflat mai multe detalii despre propunerea democraților.

„În scopul pregătirii informației complexe necesare pentru aprobarea deciziilor finale la Consiliul Republican, astăzi pe parcursul zilei, PSRM va delega reprezentanții săi pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de către Partidului Democrat în vederea depășirii crizei politice”, se menționează într-un comunicat de presă al socialiștilor.

La 31 mai, după câteva luni de tăcere, în cadrul briefingului PDM, Vitalie Gamurari a declarat că democrații invită socialiștii la negocieri pentru formarea unei majorități parlamentare. Totodată, democrații au mai subliniat că sunt gata să le cedeze socialiștilor funcția de speaker al Parlamentului

Până în prezent, atât democrații, cât și socialiștii au invitat la negocieri doar deputații Blocul ACUM. Totodată, atât deputații socialiști, cât și președintele Igor Dodon, au evitat în mai multe instanțe să comenteze dacă ar fi gata să negocieze cu democrații pentru crearea unei coaliții.