Părerea expertului: Cât de tehnocrați pot fi miniștrii implicați în politică

La sfârșitul anului trecut, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat că șapte miniștri democrați vor pleca din funcție, iar în locul acestora vor veni persoane profesioniste, tehnocrate. „S-a optat pentru întărirea caracterului tehnocrat şi profesionist al echipei guvernamentale, persoane care să nu se implice în politică, ci în problemele reale ale cetățenilor”, a subliniat democratul. Cu toate acestea, Igor Munteanu, analistul politic și directorul IDIS Viitorul, susține că nu putem vorbi în niciun caz de persoane tehnocrate, când acestea sunt implicate în politică.

„Tehnocrați sunt oameni din serviciul public care nu se plimbă prin partide politice. Tehnocrați sunt medicii, inginerii, profesorii și alții care își fac conștiincios munca, iar persoanele care fac campanie electorală sau devin membri de partid nu mai pot fi numiți tehnocrați, pentru că ei își asumă poziții politice. Cu atât mai mult, funcția de ministru este o funcție politică. Întotdeauna a fost și așa o să rămână. Din punctul meu de vedere, acest Guvern înnoit se va ocupa de menținerea ritmului de angajamente internaționale într-o perioadă electorală. Ceea ce înseamnă că vor avea câteva persoane noi, dar care, evident, vor lucra la aceiași căruță a puterii – carul fiind condus de Partidul Democrat, care are niște obiective foarte clare nu doar de a menține puterea, dar și de a obține o cantitate mai mare a puterii în urma alegerilor parlamentare din acest an. Schimbarea miniștrilor este o decizie tactică de a aduce oameni care să nu fie neapărat oficial legați de PDM, dar care să servească intereselor acestui partid. În acest moment, PDM se ciocnește cu problema încrederii. Toată lumea are ceva să le reproșeze. Unii le reproșează că partidul este condus de oligarhi, alții le reproșează că nu sunt social-democrați, alții le reporoșează că nu sunt un partid pro-european. De aceea au încercat să schimbe ceva”, opinează analistul politic.

Cu toate acestea, Igor Munteanu este de părere că alegerea noilor miniști nu a fost cea mai reușită și nu va îmbunătăți atitudinea cetățenilor față de partid. „Ce fel de credibilitate poate să aibă un fost premier, căruia i s-au adus foarte  multe acuzații privind originea diplomei și educației sale? De asemenea, și alți miniștri care intră în noul Guvern au avut anumite carențe la realizările profesionale… Oamenii nu mai au încredere în instituțiile de stat. Lumea, în general, contestă orice autoritate, pentru că nu primește ceea ce ar trebui să i se livreze. Nu primește locuri de muncă, economia nu crește, salariile stagnează, inflația crește. Anume acestea sunt lucrurile care îl afectează pe cetățeanul de rând. Pe cetățeni îi interesează exact cum se va manifesta statul ca să-i apere interesele, să-i asigure un salariu mai bun, să-i ofere garanții de proprietate. În perioada 2016 – 2017, din R. Moldova a plecat mai mult capital decât s-a furat din cele trei bănci fraudate. Asta înseamnă că oamenii vor să protejeze ceea ce au agonisit și să plece. În concluzie, avem instituții de stat care  cheltuie foarte mulți bani publici, dar care nu livrează ceea ce așteaptă cetățeanul: asigurarea condițiilor egale de joc, eficiența deciziilor în administrație și economie, precum și curmarea înțelegerilor de cartel”, constată exprertul.

Astăzi, 10 ianuarie 2018, noii miniștri desemnați au depus jurământul de învestire. Decretele au fost semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care a exercitat temporar interimatul funcției de președinte al țării.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *