DOC/ Câțiva deputați ACUM cer modificarea Legii cu privire la Curtea de Conturi. Reacția lui Marian Lupu

În Parlament a fost înregistrat un proiect de lege, care este la etapa de examinare, prin care este solicitată modificarea Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a R. Moldova (CCRM). Președintele instituției, Marian Lupu, salută inițiativa de a oferi independență financiară CCRM.

Autorii proiectului de lege, deputații din fracțiunea PAS, blocul ACUM, Dumitru Alaiba, Radu Marian și Veronica Roșca, solicită completarea art. 4 din Legea privind organizarea și funcționarea CCRM.

În prezent, art. 4 prevede că CCRM „se finanțează de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală” și „bugetul Curții de Conturi se elaborează, se aprobă și se administrează conform principiilor, regulilor și procedurilor prevăzute de Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014”.

Autorii menționează că „proiectul vine să soluționeze lacunele de ordin legislativ care stau în calea independenței financiare a instituției supreme de audit din R. Moldova” și „are drept scop să rectifice aceste breșe și să redea Curții de Conturi independența financiară, astfel încât instituția să activeze cu minimum interferențe din partea factorului politic”.

Președintele CCRM, Marian Lupu, susține argumentele deputaților.

„Mulțumim autorilor pentru sesizarea importanței independenței financiare, operaționale și funcționale a CCRM și, în acest sens, pentru această inițiativă legislativă”, scrie acesta pe pagina sa de Facebook.

Foto: Facebook/Curtea de Conturi

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *