România: Cum vor arăta buletinele de vot pentru referendumul din 26 mai

La 26 mai, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a vota reprezentanții României în Parlamentul European. Tot în această zi, aceştia vor trebui să răspundă la două întrebări cuprinse în referendumul pentru justiție organizat la inițiativa președintelui României, Klaus Iohannis.

Alegătorii vor avea în față trei buletine diferite de vot: unul pentru alegerile europarlamentare 2019 și câte unul pentru fiecare dintre cele două întrebări cuprinse în referendumul pentru justiție.

Totodată, cele trei buletine vor fi introduse în trei urne de vot separate.

Modelul buletinelor de vot a fost propus de Autoritatea Electorală Permanentă din România. Cele două modele sunt printate pe hârtie format A5.

A doua pagină a buletinelor de vot (n.r. versoul primei coperți) este goală, având înscrisă doar numerotarea paginii, în subsol. Pe a treia pagină a buletinelor va fi tipărită întrebarea și pătrate de 4X4 cm, cu afirmația și negația. Pe unul dintre ele, românii trebuie să pună ștampila de vot. Ultima pagină a buletinelor de vot pentru referendumul pentru justiție va rămâne goală. Pe aceasta se va aplica, după ieșirea din cabina de vot, ștampila de control.

Aşadar, la referendumul din 26 mai, cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li se șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar.

Potrivit legislației românești, pragul necesar pentru validarea referendumului este de minim 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente, mai exact de 5, 6 milioane de cetățeni.

Ambele scrutine se vor desfășura în cadrul acelorași secții de votare, în același interval orar: 7.00-21.00. Alegătorii pot opta dacă votează doar pentru un scrutin sau pentru ambele.

Totodată, alegătorii care inițial au optat pentru un singur tip de scrutin pot vota și pentru scrutinul pentru care nu au votat inițial, până la ora închiderii secției de votare.

Românii din străinătate, vor putea vota în incinta celor 441 de secții de votare.

Totodată, alegătorii care se vor afla pe teritoriul Republicii Moldova vor putea vota în incinta a 36 de secții.

Citeşte şi: Alegerile europarlamentare 2019: ce semnifică ele pentru cetățenii R. Moldova
Alegeri Europarlamentare: Unde vor fi deschise cele 36 de secții de votare din R. Moldova




Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *