Consecințele schimbării sistemului electoral: PPE, în frunte cu Joseph Daul, solicită Comisiei Europene să oprească orice finanțare și să reevalueze Acordul de asociere UE-Moldova

Partidul Popular European (PPE) denunță schimbarea sistemului electoral în R. Moldova după adoptarea de astăzi în parlament și condamnă cu fermitate nerespectarea  de către Parlamentul R.  Moldova a recomandărilor Comisiei de la Veneția. Despre aceasta se spune într-un comunicat emis de PPE.

“Este o rușine că majoritatea parlamentului R. Moldova a ales astăzi, pentru cetățenii săi, autoritarismul asupra democrației, corupția asupra transparenței și haosul asupra statului de drept. Este foarte regretabil faptul că 74 de membri ai parlamentului au ales să consolideze autocrația Partidului Democrat și al socialiștilor în frunte cu Plahotniuc în loc să apere interesele poporului lor “, a declarat  liderul PPE, Joseph Daul.

“Comisia de la Veneția a avut o recomandare clară de a nu se schimba într-un nou sistem electoral. Ca de obicei, Partidul Democrat a ignorat în mare măsură recomandările Comisiei de la Veneția și preocupările Uniunii Europene privind schimbarea sistemului electoral și, în schimb, au imitat modificările aduse noii legi electorale. Mai mult, cele mai mari preocupări ale noii legi electorale  nu au fost abordate și riscurile pe care le presupune nu au fost omise.

În plus, noua lege electorală a fost adoptată într-o manieră grăbită și opacă, fără a implica nici opoziția, nici întreaga gamă a societății civile. Preocupările legate de finanțarea partidelor, influența afacerilor asupra politicienilor, delimitarea circumscripțiilor electorale, reprezentarea echitabilă a minorităților și a diasporei, precum și pragul ridicat sunt doar câteva dintre îndoielile care nu au fost abordate.

Având în vedere situația gravă și negarea completă a Partidului Democrat și a Socialiștilor față de recomandările Comisiei de la Veneția și cerințele UE, PPE solicită Comisiei Europene să oprească orice finanțare și să reevalueze Acordul de asociere UE-Moldova”, a concluzionat Daul.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

10 comentarii

  1. Le Jucticier

    După ticăloșenia de azi partidul democrat (PDM) trebue să se numească partidul
    autocrat (PAM). PPE să ceară oprirea finanțării găștii de bandiți a PAM
    (partidului autocrat din Moldova).

  2. Academic

    În primuil rând PPE trebue să-i dee un șut în fund președintelui PPE din Moldova cacaciosul Iura Leancă, care a votat cu lepădăturie lui din partid pentru schimbarea sistemului electoral. Mai apoi trebue sancțiuni drastice împotriva republicii Moldova. Autocraților Plahotniuc și Dodon nu le este locul nici pe aproape de Uniunea Europeană. Principiile Uniunii Europene nu permit mocirle autocrate, ca Plahotniuc și Dodon.

  3. Academic

    În primuil rând PPE trebue să-i dee un șut în fund președintelui PPE din Moldova,
    câcăciosului Iura Leancă, care a votat cu lepădăturie lui din partidul așa numit
    PPE din Moldova pentru schimbarea sistemului electoral. Mai apoi trebue sancțiuni
    drastice împotriva Republicii Moldova. Autocraților Plahotniuc și Dodon nu le
    este locul nici pe aproape de Uniunea Europeană. Principiile Uniunii Europene nu
    permit mocirle autocrate, ca Plahotniuc și Dodon. Nu se poate ca Uniunea Europeană
    să-și încalce principiile pentru niște șuleri politici și pentru un popor întunecat,
    rămas în obscuritate bolșevică.

  4. Traian Harașosfetiuc

    Accent tv: “În țară se înfiripează un nou sistem democratic!” Care sistem
    democratic, debililor! Vă bateți joc de noi? Poate ați vrut să spuneți
    AUTOCRATIC?

  5. Traian Harașosfetiuc

    TV8 (Plahotniuc): “Maia Sandu susține, că ar putea să nu participe la
    următoarele alegeri parlamentare”.

    De ce Dnă Maia Sandu n-ai spus mai devreme? Poate, că Plahotniuc și Dodon
    nici nu începeau porcăria asta cu votul mixt. Of, Maia, Maia! De se nu ți-a
    dat Dumnezeu mintea cea de pe urmă de la început!

  6. Traian Harașosfetiuc

    # UNIMEDIA “Prim-ministrul României Mihai Tudose, în același gând cu PD:
    „Au schimbat un sistem democratic pe alt sistem democratic””.

    Tudose!, Tudose! De data aceasta ai înghițit “falose”! De nu te-ai consultat
    cu comentatorii politici din România înainte de a ne călcă pragul? Sau măcar
    cu marinarul hazliu? Mai alatăieri ne-a spus, că sistemul mixt este o prostie!
    Și a avur atâta dreptate!

  7. Flaviu Baghiu

    ÎNTRE FRAȚI

    Ar fi fost bine frate
    Ca când ne vii-n rate
    Să știi cât de puțin
    Ce ne roade prin chin.

    N-am schimbat fârtate
    Acele visuri democrate,
    Ne-au fost puse-n spate
    Prostiile lor autocrate.

    Te-am întâlnit cu drag
    Fratele nostru Tudose,
    Tu te-ai oprit în prag
    Înghițându-le falose.

  8. Le Justicier

    Văd că unii nu percep c-am nimerit în mâinile diavolului Plahotniuc. Unii trăsniți
    cu totul chiar sincer cred, că diavolul este unionist. Vă înșelați amarnic băieți. Creșiți
    amarnic băieți. Așa v-ați înșelat cu trădătorul Iura Roșca, cu putoarea Mișa Ghimpu,
    dar diavolul Plahotniuc este cel mai periculos. Are mai multe fețe ca hameleonul.
    Și-a pregătit domnia de diavol pe mulți ani de acum înainte!

  9. Le Jucticier

    Adică pudelul lui Putin, Igor Dodon îi bun, banditul Plahotniuc, care l-a ales
    pe pudel în bun, iar dna Maia Sandu te derangează? Da mai taci, bre debilule
    și nu mai strica și tu aerul, pocitanie!

  10. ivancelgroaznic

    Ce era de asteptat, se intampla. Sintem penalizati de europeni shi pe buna dreptate.Numa ca, din cauza unora ca Plaha shi Dondon, sufera popru, oameni simpli ce nu are vina. Plaha are bani, bani furati,Dondon e hranit de Plaha shi de tsar la ei nu e problema de bani shi ekzistenta de miine.
    Masuri de la Europa tot la noi vor lovi, tot noi vom duce rau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *