Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Bugetul Partidului Platforma DA în…

Bugetul Partidului Platforma DA în 2018: De unde au venit și cum au fost cheltuiți banii

Pe parcursul anului 2018, Platforma Demnitate și Adevăr a avut venituri de circa 450 de mii de lei, bani obținuți din subvenții de la bugetul de stat, donații și cotizații de membru de partid. Tot în această perioadă, partidul a cheltuit peste 449 de mii de lei, cele mai mari cheltuieli fiind pentru presă și materiale promoționale.

Conform raportului financiar depus la Comisia Electorală Centrală, Platforma DA avea la începutul anului 2018 un buget de circa 10 mii de lei, la care s-au adunat ulterior alte 450 de mii de lei. Dintre aceștia, 155 de mii de lei au fost obținuți sub formă de subvenții de la bugetul de stat, iar celelalte 249 de mii de lei, din alte surse.

Platfoma DA declară că în 2018 a primit donații în mărime de 221 de mii de lei, dintre care 163 de mii de lei au fost donați de membrii de partid. Cei 14 mii de membri ai Platformei DA au contribuit la bunăstarea partidului cu 30 630 de lei, sub formă de cotizații.

Lider la capitolul donații pentru Platforma DA a fost omul de afaceri Alexandru Machedon, care a donat peste 57 de mii de lei în 2018. Machedon a fost șeful staff-ului electoral a liderului PPDA în campania electorală pentru alegerile locale.

Vicepreședintele partidului, Alexandru Slusari a contribuit la venitul partidului cu donații în mărime de 25 de mii de lei, în timp ce secretarul Platformei DA, Chiril Moțpan, a donat 3 mii de lei.

Platfoma DA și-a cheltuit banii primordial pentru presă și materiale promoționale. Conform raportului, pentru promovare au fost utilizați peste 267 de mii de lei. O sumă substanțială de bani a fost direcționată și pentru întreținerea și locațiunea sediilor, care au costat partidul circa 123 de mii de lei. Totodată, Platforma DA susține că a cheltuit 5 500 de lei pentru deplasările din țară și străinătate.

Citiți și: