Năstase: Plângerile penale împotriva abuzurilor forțelor de ordine vor ajunge la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a anunțat într-un mesaj pe o rețea socială, că o echipă de juriști pregătește un dosar întreg „care va sta la baza declanșării plângerilor penale împotriva abuzurilor de la protestul din fața monumentului Ștefan cel Mare, iar o parte dintre aceste materiale va ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Liderul Platformei DA a subliniat că printre manifestanții evacuați forțat de polițiști în dimineața zilei de 27 august, „au fost două persoane cu dizabilităţi, un nevăzător care în urma acţiunilor violente a pierdut cunoştinţa şi o persoană în scaun cu rotile asupra căreia a fost aplicat un comportament inuman, fiind aruncat fără milă de cei care au obligaţia să apere atât cetăţenii cât şi independenţa ţării”.

Năstase a subliniat că pe lângă dosarul împotriva abuzurilor, vor continua să facă presiuni asupra regimului. „Presiune politică prin consolidarea forțelor democratice, consolidarea societății, pregătirea pentru schimbarea puterii, prin presiunea străzii și prin alegeri democratice”, se arată într-o postare pe Facebook a lui Andrei Năstase. 

În dimineața zilei de 27 august 2018, de Ziua Independenței R.Moldova, poliția a evacuat cu forța zeci de persoane de lângă monumentul Ștefan cel Mare, pentru a elibera locul ca cei câțiva politicieni de top să depună flori și să își facă poze lângă acest monument. Poliția a intrat în forță între orele 6 și 7 dimineața.

Circa 200 de persoane au rămas aseară în Piața Marii Adunări Naționale, în preajma monumentului lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, după protestul organizat duminică de Mișcarea de Resistență “ACUM”. Conform informațiilor oferite de polițiști, ordinul de evacuare a protestatarilor ar fi fost semnat de către primarul interimar, Ruslan Codreanu.

Citiți și:

Ruslan Codreanu, despre dispoziția în baza căreia au fost evacuați protestatarii pentru a face loc oficialilor

Oficial: Poliția despre evacuarea forțată a protestatarilor: „li s-a acordat timp de a părăsi perimetrul”

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *