Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Fostul director al…

ULTIMA ORĂ Fostul director al Moldtelecom Vitalie Iurcu despre care ZdG a scris că a reușit să adune, în perioada când a condus una din cele mai mari companii de stat, o avere impresionantă, vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită

Fostul director al „Moldtelecom” Vitalie Iurcu despre care Ziarul de Gardă a scris că a reușit să adune în perioada când a condus una din cele mai mari companii de stat, o avere impresionantă este vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită. Informația privind indentitatea persoanei a fost confirmată de sursele ZdG.

Procuratura Anticorupție anunță că, astăzi 26 noiembrie curent, procurorii anticorupție în comun cu angajații SPIA a MAI, efectuează concomitent 7 percheziții la un ex-director al SA „Moldtelecom”, care este vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită. Până la moment au fost reținute două persoane care au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii.

Ziarul de Gardă a scris anterior că Vitalie Iurcu, fostul director al Moldtelecom în perioada 2009—2015, numit ulterior, în august 2015, viceministru al Economiei, a reușit să adune, în perioada când a condus una din cele mai mari companii de stat, o avere impresionantă. Acesta locuiește într-o casă de lux, conduce un Porsche Cayenne, deține mai multe terenuri în Chișinău care valoarează milioane de lei, iar prin intermediari, în special prin intermediul unui nepot, este implicat în activitatea mai multor firme cu activități în agricultură. Tot prin nepotul său, Iurcu arenda jumătate de hectar de pădure lângă Ialoveni, pădure la care, în 2014, în timpul orelor de serviciu, au muncit chiar angajați ai Moldtelecom, plătiți din banii statului.