Principală  —  IMPORTANTE   —   Șoferul mașinii Audi a descris…

Șoferul mașinii Audi a descris cum s-a produs accidentul de pe bd. Ștefan cel Mare: Un prieten l-a rugat să urmărească cu mașina un BMW. Detalii din hotărârea instanței

Tânărul în vârstă de 27 de ani, care coducea automobilul de model Audi în momentul impactului violent de pe bulevardul Ștefan cel Mare, unde doi oameni și-au pierdut viața, nu deținea permis de conducere. Fiind audiat de către autorități, tânărul a povestit cum s-a produs accidentul și de la ce a pornit totul.

Marți, 11 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a emis sentința pe numele acestuia. Tânărul a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare într-un penitenciar de tip deschis.

Potrivit Hotărârii Judecătoriei Chișinău, tânărul nu deținea permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova, însă avea permis de conducere eliberat de autoritățile italiene. La etapa urmăririi penale autoritățile au descoperit că permisul de conducere italian este fals.

Declarațiile șoferului care conducea automobilul Audi, făcute în fața judecătorilor:

„Inculpatul Tcaciuc Ion, fiind audiat sub jurământ, potrivit regulilor de audiere a martorului, prin expunere factologică ce nu contravine acuzației formulate în rechizitoriu, vina în comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa a recunoscut-o integral și a declarat că la data de 16 mai 2020, în jurul orei 23:00 s-a întâlnit cu ***** la stația Peco din mun. Chișinău, șoseaua Muncești, unde au decis să servească o cafea, după care s-au deplasat la plimbare prin oraș cu automobilul de model Audi S8, număr de înmatriculare nu ține minte dar eliberat de autoritățile bulgărești.

Au pornit de la stație, deplasându-se pe str. Muncești, după care au virat la stânga pe str. Burebista, iar apoi au virat la dreapta pe str. Sarmisegetusa și deplasându-se spre str. Zelinschi, la dreapta au văzut o mașină și a presupus că este un prieten de al său pe nume Nicolai, a stopat lângă automobilul de model Mercede ML, număr de înmatriculare nu ține minte, la volanul căruia se afla o persoană necunoscută lui, Nicolai fiind în calitate de pasager. La acel moment nimeni nu a coborât din automobil, discutând prin intermediul geamurilor deschise, au decis să meargă la stația Peco – „Petrom” de pe strada Aleea Gării, astfel ei se deplasau în față, iar el în spatele automobilului de model „Mercedes ML”. S-au deplasat pe strada Decebal și au ajuns la stația Peco – Petrom, unde el a parcat în partea stângă de pe teritoriul stației, după care de ei s-a apropiat Nicolae care le-a propus să servească o cafea, însă ***** a refuzat deoarece pe teritoriul stației peco a văzut mai mulți cunoscuți și nu voia ca aceștia să o vadă împreună cu el, atunci Nicolae a plecat de lângă mașina sa și a mers să vorbească cu persoanele respective, despre ce nu cunoaște.

Peste 3-5 minute Nicolae a revenit la mașina sa și a propus să facă o cursă între automobilul său de model Dosarul nr. 1-20075442-12-1-06072020 (1-1670/20) Tcaciuc Ion ***** ”Audi S8” și un alt automobil, la care el a refuzat, dar a fost de acord să transmită automobilul său lui Nicolae pentru ca acest să realizeze o cursă, care i-a comunicat că aceasta va avea loc la periferiile orașului pe șos. Muncești.

Peste puțin timp a văzut cum un automobil de model BMW, de culoare albă a plecat de pe teritoriul stației Peco, numerele de înmatriculare și cine era la volan nu cunoaște, însă Nicolae l-a rugat să ajungă din urmă acest automobil, atunci el fiind la volanul automobilului Audi S8, iar ***** fiind în calitate de pasageră, au mers după automobilul menționat, din care motive nu poate explica, dar la rugămintea acestuia. Cu viteză normală s-au deplasat pe str. Gagarin, după care a virat pe bd. C. Negruzzi spre bd. Ștefan cel Mare, unde recunoaște că a accelerat puțin, fiind depășită limita de viteză stabilită, dar nu ține minte viteza de deplasare, pe motiv că carosabilul era bun.

În apropiere de intersecția bd. Ștefan cel Mare cu str. Ismail, din motivul neatenției la culoarea semaforului a tamponat un automobil, modelul și tipul căruia l-a aflat ulterior, automobilul nu l-a observat de la distanță ci în ultimul moment. După impact și-a pierdut cunoștința, însă și-a revenit pe bancheta din spate a automobilului de model „Audi S8”, însă cum s-a întâmplat acest lucru nu poate explica, doar la acel moment a înțeles că s-a produs un accident rutier, văzând-o și pe ***** care era în stare inconștientă.

A deschis ușa din spate, partea stânga a coborât din automobil și a cerut ajutor, astfel de el s-au apropiat o grupă de carabinieri, care au evacuat-o pe ***** din automobil, la fața locului fiind aproximativ 20-30 minute. Ulterior după ce și-a revenit a văzut că automobilul pe care l-a tamponat a lovit alte două automobile și anume automobilul Dacia era avariat în partea din față și din dreapta, automobilul Toyota era complet avariat. Cadavrele la fața locului nu le-a văzut. În rezultatul accidentului a primit leziuni ușoare ca contuzia capului și leziunea gambei drepte.

El nu a participat la cursă, doar a acceptat să transmită automobilul lui Nicolae pentru realizarea unei curse și s-a deplasat după automobilul de model BMW, acțiuni ce nu le apreciază drept o cursă, or el careva discuții referitoare la curse nu a avut. Automobilul de model Audi S8 aparține unui prieten de al său pe nume *****, care i-a fost transmis în temeiul încrederii, el nu l-a primit personal de la acesta ci l-a preluat de la serviciul de reparație, toate actele se aflau în automobil și din motiv că aceasta era proaspăt intrată în țară, a considerat că toate actele sunt în regulă și nu le-a verificat.

Regretă cele comise, a fost un minut de neatenție, este de acord cu pedeapsa care va fi aplicată și repararea prejudiciilor aduse părților vătămate. La acel moment nu se afla în stare de ebrietate, sau sub influența altor substanțe stupefiante, a fost un moment de neatenție pe care-l va regreta toată viața și a tras concluziile de rigoare”, se menționează în Hotărârea emisă de Judecătoria Chișinău.

Duminică, 17 mai, două persoane, șoferul și pasagerul care se aflau într-o mașina de taxi – Toyota, s-au stins după ce, potrivit poliției, mașina lor a fost izbită violent de un Audi, la volanul căreia se afla un tânăr de 27 de ani. În urma impactului violent, alte patru persoane au fost transportate la spital.