Șefa unui internat din Capitală, suspectată că ar fi furat bani de pe cardurile angajaților

Șefa internatului unui liceu din capitală este cercetată penal de CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuită că și-a însușit banii de pe cardurile salariale ale mai multor angajați ai instituției.

Potrivit unui comunicat de presă al CNA, șefa internatului ar fi salarizat neîntemeiat persoane angajate fictiv în cadrul liceului, care se aflau, de fapt, peste hotarele țării. Ulterior, aceasta și-ar fi însușit mijloacele bănești care veneau pe cardurile angajaților.

Mai mult decât atât, s-a reușit documentarea unor cazuri în care aceasta ar fi sustras bani de pe cardurile angajaților care nu cunoașteau cum se folosește cardul bancar.

Pe 13 iunie, ofițerii și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul și biroul bănuite, unde au ridicat mai multe carduri bancare și mijloace bănești.

Pentru abuzul de serviciu, legislaţia naţională prevede o pedeapsă de până 7 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *