Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorul anticorupție anchetat în două…

Procurorul anticorupție anchetat în două dosare penale, trimis în judecată. Ultimele detalii de la PG

Lilian Lungu, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, Serviciul Sud, care a deținut interimatul funcției de procuror-șef al Procuraturii raionului Cahul, despre care ZdG a scris la începutul lunii octombrie 2019 că este vizat în două cauze penale pentru amestecul în înfăptuirea justiției, va compărea pe banca acuzaților pentru „amestec în înfăptuirea urmăririi penale și a justiției” , precum și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Procuratura Anticorupție (PA) a finalizat urmărirea penală și a trimis dosarul de învinuire a procurorului în judecată.

„Lilian Lungu a fost reținut acum trei luni, în cadrul unei urmăriri penale, inițiate în baza unor investigații jurnalistice, dar și a unor informații prezentate de către SIS”, scrie în nota emisă de Procuratura Generală.

Învinuirile aduse procurorului Lungu

Potrivit materialelor cauzei penale la care fac referire procurorii anticorupție, în perioada anului 2015, Lilian Lungu, fiind procuror în Serviciul Sud al Procuraturii Anticorupție, acționând contrar normelor imperative, a săvârșit acte de tragere la răspundere penală a unui șef de serviciu din cadrul Inspectoratului General de Poliție al MAI, care la rândul său i-ar fi refuzat încetarea unei proceduri contravenționale în care era vizată o stație PECO din orașul Cantemir. În urma acțiunilor întreprinse de bănuit, în calitatea sa de procuror în Procuratura Anticorupție, victima a fost pusă sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu. La 26 ianuarie 2016 cauza penală în privința polițistului a fost expediată cu rechizitoriu pentru examinarea în fond la Judecătoria Cantemir. Polițistul a fost achitat de prima instanță, instanța de apel și de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 22 mai 2019, precizează procurorii anticorupție. 

Totodată, lui Lilian Lungu i se încriminează două capete de acuzare de amestec în înfăptuirea justiției în cadrul a altor două cauze penale: una aflată în gestiunea Procuraturii raionului Cahul, iar alta care se examina în fond la Judecătoria raionului Cahul. 

Fiind audiat de procurori, acesta nu și-a recunoscut vina.

La demersul Procurorului General, Consiliul Superior al Procurorilor a acceptat suspendarea provizorie a acestuia din funcție, până la adoptarea definitivă a hotărârii pe dosarul în care acesta este vizat.

În prezent, Lungu este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi localitatea, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Numele procurorului Lilian Lungu a ajuns în atenția ZdG la 5 februarie 2019. Atunci, de pe un cont înregistrat pe numele unui oarecare Valeriu Lepeha, în adresa ZdG a venit un mesaj în care se conțineau mai multe acuzații aduse procurorului Lilian Lungu. În mesaj se făcea referire la o bătaie care a avut loc în orașul Cahul în luna aprilie 2017 și la faptul că, în timpul incidentului, Lepeha ar fi lovit mai multe persoane, la cererea procurorului Lungu, care l-ar fi asigurat că nu va păți nimic. În același mesaj se mai menționa că Lepeha și Lungu se cunoșteau pentru că ambii ar fi fost implicați în afaceri ilegale cu țigări și droguri, dar și că procurorul ar fi cerut ulterior bani de la Valeriu Lepeha pentru a încerca să-l elibereze din arest, acolo unde a ajuns în urma bătăilor în care a fost implicat din vina procurorului, în aprilie 2017. Ulterior, contul de pe care a fost trimis mesajul, însoțit de mai multe imagini video cu un incident la care a fost prezent și procurorul Lilian Lungu, a fost blocat.

Lilian Lungu a devenit procuror în urma unui concurs desfășurat de către CSP în mai 2014. Acesta a promovat examenul de capacitate cu media generală – 7,8 și a fost singurul candidat la funcția de procuror în Procuratura raionului Cantemir. Nu a activat însă foarte mult la Cantemir. Peste opt luni, Lungu a fost angajat în calitate de procuror în oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție. Ulterior, în luna iulie 2019, Lungu a fost desemnat procuror-șef interimar al Procuraturii raionului Cahul, fiind detașat de la Procuratura Anticorupție. A revenit însă peste aproximativ o lună, în august 2019, în vechea funcție.