Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al IGP Alexandru Pînzari – Ziarul de Gardă
  • Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al IGP Alexandru Pînzari

    Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al IGP Alexandru Pînzari
    24 august 2021 | 15:28

    Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP) Alexandru Pînzari.

    Pînzari, reținut pe 30 iulie, în dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI, a primit 30 de zile de arest pe 1 august.

    Alexandru Pînzari a fost reținut după efectuarea unor percheziții în automobilul și domiciliul acestuia, de unde, potrivit procurorilor au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri.

    După reținere, pe pagina de Facebook a lui Alexandru Pînzari a fost postat un mesaj, prin intermediul familiei sale, în care el spune că răspunde de fiecare acțiune și este responsabil doar de ceea ce a făcut, nu de ceea ce „li se pare unora”.

    „Pe cazul dat, legislația nu am încălcat, iar tot ceea ce trebuie să comunic celor care gestionează cazul voi comunica și voi fi maxim transparent și deschis. Ar fi bine sa nu se grăbească nimeni și să mă ardă pe rug sau să dea note activității mele”.

    Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Pînzari este bănuit că ar fi comis anumite fapte infracționale în perioada în care era șef al IGP.

    Publicitate
    Publicitate

    Curtea de Apel Chișinău a respins luni, 9 august, recursurile apărării lui Pînzari, depuse împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care a dispus aplicarea arestului în privința lui.

    Pe 7 iulie, Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI.

    Pe 3 august, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile atât pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, cât și pentru șeful Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, fost șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector al Poliției de Frontieră Ion Cojocaru.

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    DOC/ Informații actualizate. Condițiile în care cetățenii moldoveni pot călători în străinătate

    Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a actualizat vineri, 21 ianuarie, alertele de călătorie. Cetățenii R. Moldova pot intra în Ucraina, prezentând obligatoriu la punctul de trecere a fr…
    DOC/ Informații actualizate. Condițiile în care cetățenii moldoveni pot călători în străinătate

    VIDEO, FOTO/ Echipa lui Navalny a publicat sute de fotografii cu palatul de pe malul rusesc al Mării Negre atribuit lui Vladimir Putin, care ar valora peste un miliard de dolari

    Echipa criticului Kremlinului, Alexei Navalny, a publicat sute de fotografii cu palatul de pe malul rusesc al Mării Negre atribuit lui Vladimir Putin, la un an după investigația „Un castel pentru Putin”, realiz…
    VIDEO, FOTO/ Echipa lui Navalny a publicat sute de fotografii cu palatul de pe malul rusesc al Mării Negre atribuit lui Vladimir Putin, care ar valora peste un miliard de dolari

    Uniunea Avocaților anunță câteva excepții privind restricțiile introduse în acțiunile de protest, printre care acțiunea procesuală de reținere

    Uniunea Avocaților din R. Moldova (UAM) anunță câteva excepții privind restricțiile introduse în acțiunile de protest pentru perioada 20-24 ianuarie: acțiunea procesuală de reținere; judecarea demersurilor priv…
    Uniunea Avocaților anunță câteva excepții privind restricțiile introduse în acțiunile de protest, printre care acțiunea procesuală de reținere