Prima ședință de Guvern în noua componență. Ce subiecte vor prezenta Gaburici, Tănase și Ulianovschi

Prima ședință din 2018  Guvernul se reunește în noua componență. Miniștrii noi, învestiți în funcții ieri, 10 ianuarie, au intrat deja în rol și astăzi urmează să prezinte subiecte în cadrul ședinței.

Tudor Ulianovschi, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), până recent ambasador al R. Moldova în Elveția, va cere aprobarea pentru semnarea Acordului dintre Guvernul R. Moldova şi Guvernul Federaţiei Sfântul Cristofor și Nevis privind abolirea regimului de vize pentru posesorii paşapoartelor diplomatice, oficiale, de serviciu şi ordinare. Federația Sfântul Cristofor și Nevis este o țară insulară care se întinde pe două insule din arhipelagul Antilele Mici, între Marea Caraibelor și Oceanul Atlantic, și are o populație de 56 de mii de locuitori.

Proiectul hotărârii pentru aprobarea Acordului dintre Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind serviciile aeriene urmează a fi prezentat de noul ministru al Economiei și fostul premier Chiril Gaburici. Acordul stabilește principiile de efectuare a transportului aerian internațional între cele două țări și are drept scop sporirea respectării standardelor și practicilor internaționale pentru menținerea transportului de mărfuri și pasageri.

Ministrul justiției Alexandru Tănase, care anterior a mai ocupat această funcție între 2009-2011, va prezenta trei subiecte. Primul se referă la completarea Codului Civil al R. Moldova, cel de-al doilea, la completarea Codului Penal, iar cel de-al treilea proiect propune abrogarea articolului 1 alineatul (2) din Legea nr. 173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale.

Pe ordinea de zi figurează 20 de subiecte. Agenda ședinței poate fi accesată AICI.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Dina

    Hai ca mai vedem. De vorbit stiim cu totii a vorbi bine dar iate faptele sunt mai importante. tanase este un om inteligent si practic dar asta nu este destul mai este nevoie si de realizari.

  2. Alin

    Succes lor si sa fie intr-un ceas bun! sper ca vor reusi sa realizeze totul ce si-au pus ca scop.

  3. Dina

    Fapte. FAPTE domnilor dar niu doar si declaratii. Ehipa este buna dar mai ramine de vazut care o sa fie realizarile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *