Licitație publică pentru o achiziție de servicii estimată la 1 milion de lei, inițiată de CSM. Instituția urmează să mai anunțe alta curând – de circa 41 de milioane de lei
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că a inițiat procedura de achiziție a documentației necesare pentru restaurarea și reabilitarea imobilului din str. Vlaicu Pârcălab nr. 48, noul sediu instituției, primit de la Guvern. Conform licitației inițiate, Consiliul este dispus să achite până la un milion de lei (fără TVA).
Sursa finanțării este bugetul de stat, iar achiziția nu era anterior în planul pentru 2026, fiind inclusă abia în luna septembrie, a constatat ZdG. În planul actualizat în toamnă, au fost incluse și „reparații capitale a sediului administrativ”, în valoare de circa 41 de milioane de lei (fără TVA). Procedura ar urma să aibă loc în octombrie.
Cheltuielile pentru imobil sunt cele mai semnificative din planul de achiziții al CSM din acest an, find urmate ca volum doar de „servicii de pază pentru anul 2026”, în valoare de circa 808 de mii de lei. În total, instituția planifică să facă achiziții de aproximativ 45 de milioane de lei.
Anterior, planul de achiziții prevedea „procurarea sediului administrativ”, pentru care fusese estimată suma de 42 de milioane de lei.
Clădirea din strada Vlaicu Pârcălab, construită în anii ’80 ai secolului al XIX-lea și cunoscută drept fosta Judecătorie de district, are o istorie de peste un secol și este inclusă în Registrul monumentelor de istorie și cultură al municipiului Chișinău ca monument de arhitectură, artă și istorie de însemnătate națională.
„Prin preluarea și restaurarea acestui imobil, CSM contribuie la păstrarea și valorificarea patrimoniului național judecătoresc, readucând în circuitul instituțional o clădire care a avut, încă de la început, o destinație legată de înfăptuirea justiției”, notează autoritatea de autoadministrare.
Procedura de achiziție vizează elaborarea studiilor și cercetărilor preventive, a expertizei tehnice, a studiului de fezabilitate și a schiței de proiect. Contractul a fost împărțit în patru loturi.
CSM a invitat persoanele juridice și specialiștii abilitați în domeniul studiilor, expertizării, proiectării și restaurării monumentelor istorice să participe la procedura de achiziție publică și să contribuie, prin expertiza lor profesională, la pregătirea proiectului de restaurare a acestui imobil.
Procedura se desfășoară prin licitație deschisă, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Termen limită pentru primirea ofertelor este 6 octombrie.
În cadrul ședinței Guvernului din 17 iunie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind transmiterea unor construcții în administrarea și gestiunea Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit proiectului, două construcții amplasate în mun. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab nr. 48, trebuiau să fie transmise cu titlu gratuit din administrarea Agenției Proprietății Publice, gestiunea Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, în administrarea și gestiunea CSM.