Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Examinarea cauzei penale în privința…

Examinarea cauzei penale în privința Marinei Tauber și a Partidului Politic „Șor” este pe ultima sută de metri, anunță procurorii

Sursa foto: Marina Tauber/ Facebook

Examinarea cauzei penale în privința Marinei Tauber, care a plecat în Federația Rusă acum mai mult de jumătate de an, și a Partidului Politic „Șor” este pe ultima sută de metri, anunță vineri, 11 iulie, procurorii anticorupție. Următoarea ședință este programată pentru luni, 14 iulie, când vor continua dezbaterile.

Astăzi, începând cu ora 10:00, în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au avut loc pledoariile în dosarul în care Marinei Tauber i se incriminează cinci capete de acuzare – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

De asemenea, Partidul Politic „Șor” este acuzat de două capete de acuzare, ce vizează falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.

Procurorii au solicitat instanței aplicarea, în privința Marinei Tauber, prin cumul parțial al pedepselor, închisoare pe un termen de 13 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice pe un termen de 5 ani, precum și aplicarea măsurii preventive arestul preventiv, cu anunțarea acesteia în căutare.

Cât privește Partidul Politic „Șor”, acuzatorii au solicitat instanței recunoașterea persoanei juridice vinovate de comiterea falsificării rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale, precum și încetarea procesului penal în legătură cu dizolvarea acestuia prin hotărârea Curții Constituționale din 19 iunie 2023.

Procurorii au mai solicitat confiscarea mijloacelor bănești care au fost transmise sub controlul organului de urmărire penală, utilizate și destinate săvârșirii infracțiunii, în sumă de 9 921 424 de lei, recunoscute în calitate de corpuri delicte (care se păstrează la Serviciul Fiscal de Stat). Totodată, au cerut și confiscarea specială din contul Marinei Tauber a sumei de 196 239 788 de lei, utilizată și destinată săvârșirii infracțiunii.

Dosarul privind amestecul în înfăptuirea justiției

Pe 2 aprilie 2024, PA a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond cauza penală de învinuire a deputatei fostului partid Șor, Marina Tauber, pe faptul săvârșirii infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit unui comunicat al PA, cauza penală a fost pornită pe 2 mai 2023 de către procurorul general interimar, Ion Munteanu, în baza unei sesizări.

Potrivit materialelor dosarului, pe 12 aprilie 2023, deputata Marina Tauber, folosindu-se de „situația de serviciu, urmărind scopul împiedicării examinării cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani și pronunțării unei hotărâri judecătorești ilegale, a comis amestecul în judecarea cauzei în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, manifestat sub forma unor intimidări și ofense ce lezează onoarea și demnitatea judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată și a procurorului ce reprezenta acuzarea de stat”.

Marina Tauber are statut de învinuit și în cadrul cauzei penale denumită generic „Frauda bancară”.

Pe 17 mai 2024, Judecătoria Chișinău a decis comasarea dosarului privind amestecul fostei deputate a partidului „Șor” Marina Tauber în înfăptuirea justiției cu cel privind finanțarea ilegală a fostei formațiuni politice.