Dosarul mitei pentru cinci judecătoare, la faza audierii inculpaților – Ziarul de Gardă
  • Dosarul mitei pentru cinci judecătoare, la faza audierii inculpaților

    Dosarul mitei pentru cinci judecătoare, la faza audierii inculpaților
    04 martie 2020 | 07:00

    La aproape un an de când Procuratura Anticorupție a trimis în judecată „dosarul mitei pentru judecători”, acesta se află la faza audierilor inculpaților. În dosar au statut de învinuit cinci magistrate, Liubovi Brînza, Galina Moscalciuc, Ludmila Ouș, Svetlana Tizu, Victoria Hadîrca, procurora Vera Chiranda, avocata Nadejda Agatii, un asistent judiciar și o persoană fizică a cărui nume nu au fost făcute public de procurori. Toate aceste persoane au fost reținute în octombrie 2018.

    Conform materialelor cauzei penale, s-a stabilit că judecătorii de la Curtea de Apel, precum și cei de la Judecătoria Centru, au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Rolul avocatului și procurorului în schemă a constat în intermedierea transmiterii mijloacelor bănești către magistrați.

    Contactată de Ziarul de Gardă, procurora care instrumentează dosarul „mitei pentru judecători” ne-a comunicat că dosarul se află la etapa audierilor inculpaților.

    „Dosarul nu a fost disjuns. La moment nimeni din participanții acestui dosar nu are aplicată careva măsură preventivă. Cercetarea judecătorească continuă și suntem abia la faza audierilor inculpaților”, ne-a comunicat procurora Elena Cazacova.

    Totodată, timp de 11 luni la Judecătoria Chișinău sediul Buiucani au avut 27 de ședințe de judecată în acest dosar.

    Toate cele cinci judecătoare sunt suspendate din funcție în octombrie 2018.

    Publicitate
    Publicitate

    Medicul Vadim Scarlat, învinuit și el în dosarul „mitei pentru judecători” de trafic de influență, în privința căruia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, și-a primit pedeasa în martie 2019. Acesta a fost obligat să achite o amendă în valoare de 2300 de unități convenționale, echivalentul a 115 mii de lei sau aproape șase mii de euro. Aceasta decizie nu a mai fost contestată la Curtea de Apel, astfel că a devenit definitivă și irevocabilă.

    Toate cele zece persoane au fost reținute în octombrie 2018. Dacă vor fi găsiți vinovați de corupere pasivă, bănuiții riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 de lei. Pronunțarea cu bună-știință de către judecător a unei încheieri contrare legii se pedepsește cu amendă de la 32 500 la 57 500 lei sau cu închisoare de până la 5 ani.

    Pentru corupere activă, bănuiții riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 300 000 la 40 000 de lei, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 700 000 la 900 000 de lei. Pentru amestecul în judecarea cauzelor de către instanțele de judecată, inculpații pot fi pedepsiți cu o amendă de la 37 500 la 47 500 de lei, sau închisoare de până la 4 ani.

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Directorul SIS: „Rusia a crescut numărul de militari care păzesc depozitul de muniții din Transnistria”

    Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, a declarat într-un interviu pentru publicația ucraineană Glavcom că Rusia și-a mărit efectivele de militari ruși care păzesc depozit…
    Directorul SIS: „Rusia a crescut numărul de militari care păzesc depozitul de muniții din Transnistria”

    O față nevăzută a pandemiei: copiii cu autism și familiile lor

    Laura Catărău Pandemia NU s-a terminat. Pandemia e ACUM. După 2 ani de la începutul acesteia, este tot mai greu să vedem luminița de la capătul tunelului. O fațetă a pandemiei e cea a copiilor cu autism, pentru…
    O față nevăzută a pandemiei: copiii cu autism și familiile lor

    O indemnizație de merit – cât trei pensii ale unui chirurg notoriu

    Nu voi vorbi aici despre ultimul eveniment dedicat acordării indemnizației de merit pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unor activități de notorietate în domeniul culturii. În ultimele zile s-a s…
    O indemnizație de merit – cât trei pensii ale unui chirurg notoriu