Dosarul accidentului de la Boldurești, pe ultima sută de metri la Curtea de Apel Centru
Examinarea dosarului fostul primar din Boldurești, Nicanor Ciochină, la Curtea de Apel Centru, se apropie de final. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat că ultimul cuvânt le va fi acordat celor doi inculpați în ședința stabilită pentru data de 25 mai.
Procurorii PCCOCS au anunțat joi, 21 mai, despre finalizarea fazei dezbaterilor în dosarul în care Ciochină a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru că l-a lovit mortal pe Mihăiță, un băiat de 14 ani, și a părăsit locul crimei.
Ion Andronache și Nicanor Ciochină se află în arest, conform deciziei primei instanțe.
Fostul primar din Boldurești a contestat condamnarea la șapte ani de închisoare. Avocații solicită achitarea lui Ciochină.
Mama băiatului, Raisa Ciurel, a reacționat, afirmând că reluarea procesului o obligă să retrăiască durerea de la început.
„Când am crezut că totul s-a sfârșit, primesc o scrisoare în care sunt anunțată că o luăm iarăși de la capăt. Pentru cei care mă judecă că am luptat pentru ca Ciochină să-mi dea bani, veniți să vă dau și vouă că mie mi-a dat prea mulți. Lupt pentru fiul meu, lupt pentru inima mea, care astăzi trebuia să fie absolvent, să mă bucur de succesele lui, însă din cauza unui criminal acest îngeraș de copil mă așteaptă la margine de cimitir. Dacă am greșit cu ceva, voi fi judecată doar de Dumnezeu și nu-mi pasă ce vorbesc unii pe la spatele meu. Cine are curaj, îmi poate zice totul în față. Însă, sincer nu doresc la nimeni ca să ajungă să strângă în brațe crucea copilului, pentru că mai mare durere nu există pe acest pamânt”, a fost mesajul, Raisei Ciurel, mama lui Mihăiță.
Dosarul a fost repartizat judecătorului Ion Bulhac, despre care în iunie 2025, ZdG a scris că nu a promovat evaluarea integrității, iar în noiembrie 2023, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu a susținut transferul temporar al judecătorului de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
Totuși, în noiembrie 2025, CSM a respins raportul Comisiei, fiind trimis la reevaluare.
Ion Bulhac a făcut parte din completul de judecată de la Curtea de Apel Chișinău care a pronunțat decizia de condamnare la 15 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis în privința lui Ilan Șor. Decizia de condamnare în dosarul Șor a fost emisă de un complet format din trei magistrați: Ion Bulhac, judecător raportor, Galina Moscalciuc și Marcel Juganari.
Bulhac a fost numit judecător în iulie 2002. Până în decembrie 2004 a activat la Judecătoria Anenii Noi, după care a fost transferat la Judecătoria Ciocana din Chișinău. În aprilie 2017 a fost numit în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău.
La 27 februarie 2026, Nicanor Ciochină, fostul primar al satului Boldurești (Nisporeni), învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, a fost condamnat, în prima instanță, la 7 ani de închisoare cu executare, în penitenciar de tip deschis. În scopul asigurării executării sentinței, judecătoarea a dispus și aplicarea măsurii arestului preventiv în privința lui Ciochină.
Ion Andronache, complicele lui Ciochină, care l-ar fi ajutat pe fostul primar de Boldurești să ascundă urmele accidentului, s-a ales și el cu o condamnare de doi ani, dar cu executarea pedepsei sub formă de închisoare pentru o perioadă de doar 6 luni, în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința a fost pronunțată de magistrata judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Lilia Lupașco.
Sentința a venit la doi ani și 8 zile de la tragicul accident care i-a luat viața lui Mihăiță.
Anterior, procurorii au cerut nouă ani de închisoare cu executare pentru Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului. Totodată, procurorii au solicitat trei ani de închisoare și pentru Ion Andronache, învinuit că l-a ajutat pe Ciochină să ascundă urmele crimei.