Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ Decizia Curții de Apel…

DOC Decizia Curții de Apel în privința cererii depuse de Viorel Morari împotriva Procuraturii Generale

Sursa: sputnik.md

Curtea de Apel a respins recursul depus de Viorel Morari împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău prin care a fost declarată inadmisibilă solicitarea de anulare a ordinul prin care procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus efectuarea controlului activității Procuraturii Anticorupție (PA) pentru perioada 2016 – 2019.

Șeful suspendat al PA, Viorel Morari, a depus recurs după ce la 10 decembrie 2019, Judecătoria Chișinău i-a respins ca inadmisibilă cererea privind suspendarea actelor administrative, în cadrul pricinii civile la cererea de chemare în judecată depusă împotriva Procuraturii Generale.  În motivarea recursului, Morari a indicat dezacordul cu încheierea contestată, indicând asupra interpretării eronate a legii de către instanța de fond. 

Viorel Morari s-a adresat în instanță după ce, în legătură cu efectuarea controlului la PA, acest a fost delegat în cadrul Procuraturii Generale (PG). Decizia lui Alexandr Stoianoglo l-a nemulțumit pe Viorel Morari, care a cerut instanței să suspende executarea ordinului „cu privire la delegare” și dispoziția „cu privire la controlul activității PA”. Morari consideră că aceste acte administrative emise de procurorul general, „fără a fi motivate”, constituie o încălcare flagrantă a principiilor prevăzute de Codul administrativ, inclusiv a principiului de eficiență, care prevede că „procedura administrativă se realizează într-un mod simplu, adecvat, rapid, eficient și corespunzător scopului”. Or, potrivit lui Morari, delegarea sa nu este nici eficientă, nici corespunzătoare scopului, deoarece urmează predarea documentelor și materialelor din gestiune, care nu poate avea loc într-o zi, precum și deplasare la un alt loc de muncă, unde eficacitatea activității va fi una sub media din subdiviziunea respectivă.

De asemenea, Morari susține că dispunerea unui control al activității PA cu implicarea unui grup de control, format din 21 de procurori, va bloca inevitabil activitatea procuraturii specializate și va tergiversa desfășurarea urmăririi penale în cauzele penale din gestiune.

La 9 decembrie, Viorel Morari, și șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Dorin Compan, au fost suspendați din funcție în legătură cu efectuarea unui control special în cadrul celor două instituții, inițiat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit Procuraturii Generale (PG), controlul are drept scop verificarea și evaluarea activității celor două unități specializate ale Procuraturii. În context, pentru o perioadă de o lună, Viorel Morari va activa în cadrul PG, iar Dorin Compan – în cadrul PA.