Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ ANI a fost sesizată…

DOC ANI a fost sesizată în privința locuinței ministrului Muncii și Protecției Sociale. Decizia inspectorului de integritate

Captură de ecran/Facebook

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze controlul averii și intereselor personale în privința ministrului Muncii și Protecției Sociale Alexei Buzu. Asta deși oficialul a declarat, la sfârșitul lunii septembrie, că locuința în care locuiește este în proprietatea părinților săi, dar ar fi fost construită de el și soția sa.

ANI a fost sesizată pe 29 septembrie, la două zile după ce președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, l-a acuzat pe ministrul Alexei Buzu că locuiește alături de familia lui într-o casă „de sute de mii de euro”, amplasată în satul Ratuș din raionul Criuleni.

În textul sesizării s-a comunicat faptul că „Alexei Buzu ar fi indicat eronat dreptul de abitație asupra bunului imobil, atunci când la compartimentul „titularul bunului” l-a indicat pe tatăl său, bunul de fapt aparținându-i”.

Potrivit informațiilor oficiale conținute în Registrul bunurilor imobile „E-Cadastru”, la care face referire ANI, proprietatea asupra terenului, pe care este amplasată construcția agricolă cu suprafața de 261 m. și garajul cu suprafața de 39,7 m., cu data înregistrării dreptului de proprietate la 03.01.2020, îi aparține tatălui ministrului.

„Inspectorul de integritate constată corespunderea condițiilor de formă și conținut al declarațiilor de avere și interese personale în raport cu cazul sesizat, or, Alexei Buzu nu era obligat să declare dreptul de proprietate asupra bunului imobil amplasat în XXXXX ci doar dreptul de abitație, reieșind din faptul că dreptul de proprietate asupra bunului îi aparține tatălui lui Alexei Buzu”, se arată în procesul-verbal de refuz în inițierea controlului.

Totodată, ANI a indicat că pe parcursul perioadei deţinerii funcţiei de demnitate publică, din 16 februarie 2023, Alexei Buzu împreună cu membrii familiei sale nu au dobândit cu drept de proprietate careva bunuri imobile sau bunuri mobile care ar reprezenta obiectul declarării.

ZdG a scris anterior că ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat că imobilul în care locuiește, înregistrat pe părinții lui, nu a fost transferat pe numele său întrucât „nu a avut timp” și nu a considerat că este „o problemă faptul că în documente casa aparține părinților”.

Alexei Buzu, care deține fotoliul de ministru de aproape opt luni, afirmă că locuiește în casa din raionul Criuleni de peste doi ani.

„(…) Terenul pe care este construită casa aparține părinților mei. Casa a fost construită în mare parte din resursele care îmi aparțin mie și soției. Nu am reușit să facem acest transfer de documente, pentru că este un proces mai complicat. Am foarte multe de făcut, nu am avut timp și nu am considerat că este o problemă faptul că în documente casa aparține părinților mei atâta timp cât eu nu am lucrat într-o poziție publică până acum. Declarația (actul de avere, n.red.) pe care am completat-o atunci când am venit în funcție a fost în conformitate cu legea. Deci, în acea declarație sunt expuse toate sursele de venit pe care le am, proprietățile, care nu sunt atât de multe, și conform legislației am indicat și casa unde locuiesc (…). Și soția mea a comunicat foarte clar. Eu nu m-am mutat în această casă de când am venit în funcție (…).

(…) Eu am contracte, toate veniturile mele au fost virate în bănci și pot fi verificate. Sunt ministru de aproape opt luni, locuiesc în această casă de aproape doi ani și ceva. Toate veniturile pe care le-am realizat pentru a face această casă, le-am făcut înainte de a deveni ministru. Deci, în cazul meu nu văd o problemă. Cu siguranță orice persoană publică, inclusiv eu, trebuie, și avem o obligație proactivă de a explica tuturor cetățenilor care este sursa de venit, de unde și eu am încercat să ofer această claritate. Nu am lucrat pentru stat până a veni în funcția de ministru (…). Eu nu am intrat în posesia casei pe documente, după care am transferat-o la părinți ca să ascund ceva. Din start așa era pentru că urma să facem acest lucru, era Covid, am un copil mic, aveam un program foarte încărcat la muncă și nu am reușit (…). Eu nu am declarat nicăieri public că nu locuiesc într-o casă (…)”, a spus ministrul.

Acesta a oferit explicații și în legătură cu terenul pe care a fost construită casa, destinat inițial pentru o construcție agricolă.

„(…) Terenul era cu destinație agricolă, noi am trecut printr-o procedură prin care destinația acestui teren a fost schimbată. Asta înseamnă că noi am depus dosarul la Primărie, am plătit această diferență destul de substanțială pentru a schimba destinația. Noi am plătit circa 80 000 de lei pentru diferență de preț și acum terenul este pentru construcție (…)”, a declarat Alexei Buzu.

Oficialul a menționat că ultimul salariu pe care l-a primit în calitate de ministru a fost de 41 de mii de lei.

Pe 26 septembrie 2023, președintele Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, l-a acuzat pe ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, că locuiește alături de familia lui într-o casă „de sute de mii de euro”, amplasată în satul Ratuș din raionul Criuleni. Reprezentanții formațiunii politice susțin că imobilul nu a fost declarat, motiv pentru care au cerut demisia ministrului.

La rândul său, Alexei Buzu a menționat în acea zi că nu este proprietarul efectiv al imobilului, dar dreptul de a locui în această casă a fost dobândit printr-un acord verbal de abitație, care se regășește în actul său de avere. Oficialul a declarat că va ataca în instanța de judecată „persoanele responsabile pentru denigrare și dezinformare”.

În declarația de avere și interese personale, consultată de Ziarul de Gardă, este indicat faptul că Așlexei Buzu deține drept de abitație într-o clădire dobândită în anul 2020, însă nu este proprietarul acestuia. Oficialul nu a menționat în actul său de avere ce suprafață are imobilul, dar nici care este valoarea acestuia. Tot în actul său de avere, depus la Autoritatea Națională de Integritate pe 10 martie 2023, a fost trecut un autoturism de model KIA ce aparține familiei Buzu. Mașina a fost dobândită în anul 2021 și ar valora 12 590 de euro.

Datele cadastrale consultate de ZdG arată că locuința a fost construită pe un teren de 0.082 de ha, înregistrat oficial în comuna Drăsliceni, raionul Criuleni. Imobilul are 261.8 metri pătrați. Tot pe acest teren a fost înregistrat și un garaj – de 39.7 metri pătrați. Dreptul de proprietate asupra celor două bunuri imobile aparține părinților ministrului Alexei Buzu.