• De ce nu a fost încă transmis în judecată dosarul ex-președintelui CSJ, Ion Druță, anchetat pentru îmbăgățire ilicită

    De ce nu a fost încă transmis în judecată dosarul ex-președintelui CSJ, Ion Druță, anchetat pentru îmbăgățire ilicită
    Ion Druță
    17 ianuarie 2020 | 14:22

    În octombrie 2019, procurorul care gestionează dosarul penal deschis pentru îmbogățire ilicită pe numele fostului președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță, declara că urmărirea penală este aproape finalizată și că, în scurt timp, dosarul va fi expediat în instanța de judecată. De atunci au trecut deja trei luni, iar dosarul se află încă la etapa urmăririi penale și așa și nu a mai ajuns pe masa magistraților.

    Procurorul Eugen Rurac declara anterior, pentru Ziarul de Gardă, că era planificată expedierea dosarului în judecată pe la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Acesta mai preciza că „așteaptă niște răspunsuri de peste hotare” și cum vor fi recepționate aceste răspunsuri, dosarul va fi expediat în instanță.

    Contactat pentru a ne comunica care sunt motivele pentru care dosarul nu a ajuns încă pe masa magistraților, Eugen Rurac a menționat că Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) trebuie să elaboreze un raport.

    „ARBI încă nu a întocmit acest raport. Nu este gata profilul financiar și respectiv, raportul pe care îl întocmește ARBI cu privire la cheltuielile și activele pe care le deține domnul Druță”, a spus Eugen Rurac.

    Întrebat dacă există un termen în care trebuie realizat acest raport, procurorul a precizat că totul depinde de „volumul de lucru și oamenii implicați. Rurac a refuzat să răspundă la alte întrebări și să ne comunice ce acțiuni au mai fost întreprinse în cadrul urmăririi penale, menționând că acestea sunt „date confidențiale ale urmăririi penale”.

    Ion Druță, ex-președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), este anchetat penal pentru îmbogățire ilicită și amestec în înfăptuirea justiției după ce fiica, socrii și părinții pensionari ai magistratului au cumpărat, în ultimii 5 ani, mai multe bunuri imobile în Chișinău, care valorează, la prețul lor de piață, peste 13 milioane de lei, iar în biroul acestuia au fost găsite mai multe note informative cu indicații exacte pentru judecătorii care examinau dosare de rezonanță în care erau vizați omul de afaceri Valentin Eșanu, Oleg Pruteanu, alias „Borman”, sau persoanele învinuite de tentativa de asasinat asupra lui Vladimir Plahotniuc.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    VIDEO/ Viceprimarul Capitalei Victor Chironda a sesizat PG și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității privind ancheta de serviciu în care este vizat: „Se urmărește demisia mea”

    Viceprimarul Capitalei Victor Chironda a sesizat Procuratura Generală (PG) și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității privind ancheta de serviciu inițiată în privința sa…
    VIDEO/ Viceprimarul Capitalei Victor Chironda a sesizat PG și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității privind ancheta de serviciu în care este vizat: „Se urmărește demisia mea”

    După patru ani de la aprobarea „legii miliardului” și în plină campanie electorală, socialiștii sesizează CC privind controlul constituționalității garanțiilor de stat emise în 2014-2015

    După patru ani de la aprobarea „legii miliardului” și în plină campanie electorală, socialiștii anunță că au depus o sesizare în adresa Curții Constituționale (CC) prin care solicită controlul constituționalită…
    După patru ani de la aprobarea „legii miliardului” și în plină campanie electorală, socialiștii sesizează CC privind controlul constituționalității garanțiilor de stat emise în 2014-2015

    PCCOCS anunță că a reținut și arestat șapte persoane în cadrul unei urmăriri penale pentru contrabandă cu automobile din UE în R. Moldova în valoare de peste 12 milioane de lei

    În cadrul executării unei cereri de comisie rogatorie din Ungaria, privind sustragerea automobilelor din Uniunea Europeană (UE) în valoare de peste 12 milioane lei, Procuratura pentru Combaterea Criminalității…
    PCCOCS anunță că a reținut și arestat șapte persoane în cadrul unei urmăriri penale pentru contrabandă cu automobile din UE în R. Moldova în valoare de peste 12 milioane de lei

    VIDEO/ Consultări între CEC și MAEIE privind organizarea secțiilor de vot în străinătate. CEC: MAEIE urmează să remită o scrisoare în care să indice numărul secțiilor de vot și geografia acestora

    Vineri, 18 iunie, la Comisia Electorală Centrală (CEC) au avut loc consultări între membrii CEC și reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) pe subiectul organizării secțiilo…
    VIDEO/ Consultări între CEC și MAEIE privind organizarea secțiilor de vot în străinătate. CEC: MAEIE urmează să remită o scrisoare în care să indice numărul secțiilor de vot și geografia acestora

    DOC/ CEC a atacat cu recurs la CSJ decizia CA, prin care a fost obligată să examineze contestația Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor, privind folosirea de către PAS a imaginii președintei R. Moldova, Maia Sandu

    Comisia Electorală Centrală (CEC) a atacat cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) decizia Curții de Apel Chișinău (CA), prin care a fost obligată să examineze contestația Blocului electoral al comuniștil…