CtEDO: „Condițiile de detenție în penitenciarele din Moldova sunt contrare Convenției”

La data de 15 septembrie 2015, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a pronunțat hotărârea Şişanov contra Moldovei.

În cauza Şişanov, reclamantul Valeriu Şişanov, este un cetăţean rus, în prezent deţinut în Taraclia.
În 1992, reclamantului i-a fost amputat piciorul. El poartă o proteză.

La 7 august 1996 el a fost reţinut în flagrant de către ofiţerii de poliţie, fiind bănuit de tentativă de omor, precum şi extorcare de bani, păstrarea şi fabricarea de muniţii şi substanţe explozive, furt de arme şi explozibil, precum evadarea din locurile de detenţie.

La 21 august 1996 a fost emis un mandat de arest pe numele reclamantului. Potrivit acestuia, mandatul nu a fost prelungit în mod corespunzător până la expirarea sa la data de 21 februarie 1997. Reclamantul nu a fost eliberat.
La data 27 mai 1997, Tribunalul Chişinău l-a condamnat pe reclamant la 25 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de extorcare de bani. La 04 decembrie 1997, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins recursul reclamantului.

Printr-o decizie definitivă din data de 05 septembrie 2000, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut deciziile instanţelor inferioare.

La 21 noiembrie 2005, Curtea Supremă a admis parţial recursul în anulare al reclamantului şi i-a diminuat termenul de pedeapsă. Restul pretenţiilor au fost respinse.

La 18 aprilie 1998 reclamantul a fost plasat în Penitenciarul nr. 29 din Soroca, unde a fost deţinut până în aprilie 2006.

Potrivit reclamantului, condiţiile de detenţie în Penitenciarul Soroca au fost contrare normelor elementare sanitare şi de igienă. Locul de detenţie reprezenta un demisol al penitenciarului. Acest spaţiu avea o zonă pentru dormit, veceu şi o chiuvetă. Lumina de zi şi energia electrică erau slabă. Într-un spaţiu de 98 metri pătraţi se aflau şaizeci de deţinuţi. Podeaua era din beton. O sobă încălzea toată celula. Cearşafurile lipseau. Erau păduchi, ploşniţe şi gândaci. Apa era doar pentru un sfert de oră, de trei ori pe zi. Din cauza lipsei de apă veceul era permanent murdar. Accesul la duş era de o dată pe săptămână pentru 3-4 minute. Potrivit reclamantului, deţinuţii bolnavi de tuberculoză şi/sau infectaţi de boli venerice se aflau în aceeaşi încăpere. Alimentaţia era de o calitate foarte proastă, sub nivelul standardelor stabilite de Guvern.

La o dată nespecificată în aprilie 2006 reclamantul a fost transferat în Penitenciarul nr. 1 din Taraclia, unde a fost deţinut până la 25 mai 2008. Potrivit reclamantului, alimentaţia în închisoare a fost de o calitate foarte proastă.
La 7 şi 15 februarie 2008, el s-a plâns, fără succes, şefului penitenciarului. Potrivit reclamantului, alimentaţia sa a fost înrăutăţită urmare a plângerilor sale.

Începând cu 17 ianuarie 2011, reclamantul continuă să îşi ispăşească pedeapsa în Penitenciarul nr. 1 din Taraclia.
În perioada 11 octombrie – 20 decembrie 2006 reclamantul a fost deţinut în Penitenciarul Nr. 5 din Cahul. Potrivit reclamantului, el a fost deţinut într-o celulă rece, întunecată şi umedă. Dimensiunile celulei erau de 3.4 m x 2.2 m, dimensiunile unicei ferestre erau de 0.72 m x 0.33 m. Pereţii celulelor erau umezi, murdari şi mucegăiţi.
La 11 octombrie 2010, reclamantul a trimis preşedintelui Curţii o scrisoare prin care a notificat despre schimbarea adresei sale şi a solicitat confirmarea de primire a scrisorilor anterioare, precum şi informaţii referitoare la stadiul procedurii.

Înregistrarea din dosar arată că această scrisoare a fost expediată din greşeală de către administraţia penitenciarului la Centrul pentru Drepturile Omului din Chişinău.

Într-o scrisoare adresată Curţii din 24 ianuarie 2011, reclamantul s-a plâns că corespondenţa sa cu Curtea a fost cenzurată de către administraţia penitenciarului.

Reclamantul s-a plâns de condiţiile de detenţie, denunţând absenţa condiţiilor elementare sanitare şi de igienă, precum şi de calitatea şi cantitatea insuficientă de hrană. El s-a plâns de plasarea sa în detenţie preventivă, fără motive rezonabile, din 7 august 1996 până la 5 septembrie 2000. De asemenea, el a contestat legalitatea condamnării sale prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 5 septembrie 2000. Reclamantul s-a plâns că în cadrul procedurilor penale, care au dus la condamnarea sa, instanţele naţionale nu au audiat nici un martor. El pretinde că detenţia sa provizorie înainte de condamnare nu are un fundament legal, reprezentând o încălcare a prezumţiei nevinovăţiei. Reclamantul a denunţat cenzurarea corespondenţei sale de către administraţia penitenciarului. Totodată, el a denunţat lipsa unui recurs intern efectiv în privința condiţiilor de detenţie. Invocând expres acest articol, el a denunţat absenţa unui recurs intern efectiv pentru anularea condamnării sale, pe care o consideră ilegală. Reclamantul a pretins că la condamnarea sa a fost discriminat pe motiv de naţionalitate şi limbă pe care o vorbeşte de către instanţele naţionale.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenție, condițiile de detenție. Ea a notat, în privința penitenciarului nr. 6 din Soroca, supraaglomerarea, fiecărui deținut revenindu-i 1,63 metri pătrați, condițiile proaste de igienă, lipsa iluminării și ventilării corespunzătoare, calitatea proastă a alimentației. Faptul supraglomerării a fost reiterat și pe durata detenției în cadrul penitenciarului nr. 5 din Cahul. Condițiile proaste de detenție au fost constatate și pe durata detenției reclamantului în cadrul penitenciarului nr. 1 din Taraclia.

De asemenea, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea dreptului la viață privată. Ea a notat că scrisoarea reclamantului din 11 octombrie 2010 a fost trimisă la Curte de către autoritățile naționale și că acestea ar putea fi citită cu ușurință. În aceste condiții, ea a considerat că reclamantul se poate pretinde victimă a ingerinței în dreptul său la respectarea corespondenței sale.

Curtea a reiterat că o astfel de ingerință contravine articolului 8 al Convenției decât dacă este „prevăzută de lege”, urmărește unul sau mai multe scopuri legitime în conformitate cu alineatul 2 al acestui articol și, în plus, este necesară, într-o societate democratică.

Ea a observat că potrivit reglementărilor interne reclamantul trebuia să lase scrisoarea într-o boxă sau să o transmită administrației într-un plic sigilat. De asemenea, potrivit acestor reglementări, în lipsa banilor pe contul de economii a reclamantului, administrația ar trebui să nu expedieze scrisoarea la destinatar. Corespunzător administrarea închisorii nu a respectat reglementările respective.

Cu titlu suplimentar, ea a constatat că deși Guvernul a invocat că reclamantul nu dispunea de bani și administrația penitenciarului a făcut o excepție, fiind suportate cheltuielile pentru expedierea scrisorii, ea a notat că Guvernul nu explicat de ce administrația penitenciarului nu a acordat, de asemenea, un plic reclamantului, în scopul de a respecta normele interne și pentru a garanta persoanei în cauză confidențialitatea corespondenței.
Restul capetelor de plângere a reclamantului au fost respinse ca tardive.

Curtea a concluzionat că autoritățile naționaletrebuie să pună în aplicare, fără întârziere, un remediu sau set de remedii, cu efect preventive și compensatoriu și să garantezedespăgubiri pentru încălcarea Convenției rezultate din condițiile de detenție necorespunzătoare în Moldova.

Reclamantul a cerut 120.000 de euro cu titlu de prejudiciu material și 100.000 de euro cu titlu de de prejudiciu material.

Curtea a acordat reclamantului 10.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Sursa: ihr.md