Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Congresul avocaților, amânat din lipsă…

Congresul avocaților, amânat din lipsă de cvorum. Ce spune președintele UAM

Emanoil Ploșniță

Congresul de astăzi, 4 octombrie, a avocaților din Republica Moldova, la care urma a fi ales un nou președinte al Uniunii Avocaților din R. Moldova (UAM) și numiți șase membri în Comisia pentru etică și disciplină, a nu a avut loc din lipsă de cvorum.

Contactat, președintele UAM Emanoil Ploșnița, a declarat că plecarea avocaților din sala unde avea loc Congresul a fost precedată de „dezbateri aprinse” referitor la numărul de avocați pe care trebuia să-l întrunească delegația Baroului de avocaţi din Circumscripţia Curţii de Apel Chișinău.

Potrivit președintelui UAM, reprezentanți Baroului Bălți s-au arătat nemulțumiți de aceste discuții, invocând că acestea nu ar fi trebuit să aibă loc în cadrul Congresului.

Emanoil Ploșnița a precizat că marți, 8 octombrie, urmează să invite reprezentanții Barourilor la discuții, iar ulterior va fi stabilită o nouă dată pentru convocarea Congresului.

Potrivit Regulamentul de organizare și funcționare a UAM, la lucrările Congresului avocaților participă membrii Consiliului UAM, membrii Comisiilor UAM și delegații aleși de adunările generale ale barourilor potrivit normelor de reprezentare stabilite prin Statut. Norma de reprezentare a avocaților la Congres este de 1:5 (un delegat din partea a cinci avocați).

Pe ordinea de zi a Congresului figurau 16 subiecte, cele mai importante fiind cele referitor la alegerea președintelui UAM și alegerea a șase membri în Comisia pentru etică și disciplină.

Astăzi, avocații urmau să audieze rapoartele de activitate ale Consiliului UAM, Comisiei pentru etică și disciplină, Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, Comisiei de cenzori și secretarului General privind execuția bugetară a UAM în anul 2018.

În aceeași ședință, urma a fi rectificat bugetul UAM pentru anul 2019 și aprobat proiectul bugetului pentru 2020.