Principală  —  IMPORTANTE   —   Adoptat de Parlament: PA va…

Adoptat de Parlament: PA va investiga corupția la nivel înalt. Președintele țării, deputați și miniștri, printre persoanele vizate de modificările legislative 

Procuratura Anticorupție (PA) va investiga cazurile de corupție la nivel înalt. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat vineri, 24 noiembrie, în a doua lectură, de 60 de deputați.

Documentul prevede, conform unui comunicat de presă al Parlamentului, modificarea Codului de procedură penală, astfel încât PA să fie abilitată să investigheze infracțiunile de corupție săvârșite de funcționarii de nivel înalt.

Mai exact, este vorba despre infracțiunile săvârșite de persoanele al căror mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituția R. Moldova sau care sunt învestite în funcție, prin numire sau alegere, de către Parlament, președintele R. Moldova sau Guvern, excepție fiind primarii, viceprimarii și consilierii locali. Printre persoanele vizate de aceste modificări legislative sunt președintele țării, deputați, miniștri, procurori, judecători, conducători ai autorităților administrative centrale sau ai instituțiilor subordonate Guvernului și Parlamentului etc.

Autorii documentului mai propun ca normele procedurale care reglementează competența organului de urmărire penală să intre în vigoare la data de 31 martie 2024. Între timp, potrivit notei informative a Parlamentului, vor fi suplinite funcțiile vacante de procurori și ofițeri de urmărire penală, iar PA va fi dotată cu mijloace tehnice care să permită investigarea cazurilor de corupție la nivel înalt.

Pe 9 noiembrie 2023, proiectul de lege a fost votat în prima lectură.

Parlamentul a votat, în primăvară, proiectul de lege care prevede delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție și ale Centrului Național Anticorupție (CNA) la investigarea cauzelor de corupție de nivel înalt.

Autorii inițiativei legislative au propus atunci ca funcția de investigare penală pentru corupția la nivel înalt să fie exercitată de Procuratura Anticorupție. Totodată, Centrul Național Anticorupție va investiga cazurile de corupție sistemică, iar corupția mică va fi investigată de organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne. Mai exact, Procuratura Anticorupție va exercita urmărirea penală în cazurile săvârșite de președintele țării, deputați, membri ai Guvernului, judecători, procurori, angajați CNA, conducerea SIS și ofițerii de informații și securitate.