Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Actorii Mila Kunis și…

VIDEO Actorii Mila Kunis și Ashton Kutcher anunță că au strâns peste 30 de milioane de dolari pentru refugiații din Ucraina

Actorii Mila Kunis și Ashton Kutcher au strâns peste 30 de millioane de dolari pentru refugiații din Ucraina. Actrița este de origine ucraineană și s-a arătat profund mișcată de ceea ce se întâmplă în țara în care s-a născut, transmite CNN.

Într-un videoclip distribuit pe Instagram-ul lui Kutcher, cuplul le-a mulțumit susținătorilor pentru donațiile lor.

„Peste 65.000 dintre voi au donat”, a spus Kunis. „Suntem copleșiți de recunoștință pentru sprijin”. Ea a subliniat că, deși donațiile nu vor rezolva criza, „efortul nostru colectiv va oferi o aterizare mai blândă pentru atât de mulți oameni, pe măsură ce vor merge mai departe în viitorul lor de incertitudine”.

La 4 martie curent, actrița americană cu origini ucrainene Mila Kunis și actorul american Ashton Kutcher au donat 3 milioane de dolari pentru a-i ajuta pe ucraineni.

Este a 26-a zi de război în Ucraina. Pe parcursul nopții de 20 spre 21 martie, trupele rusești au lansat mai multe bombardamente în Kiev. Presa ucraineană scrie că cel puțin patru oameni au fost uciși și unul a fost rănit în urma atacului rusesc asupra unui centru comercial din Kiev. Tot luni, forțele navale ruse din Marea Neagră au bombardat mai multe locuințe din orașul Odesa. Conform informațiilor preliminare, nicio persoană nu a fost rănită sau ucisă.

Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat că a inițiat o anchetă penală în urma atacului nocturn cu rachete lansat noaptea trecută în regiunea Podolsky din Kiev, în urma căruia, până acum, opt oameni și-au pierdut viața.

Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat miercuri, 16 martie, Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut Rusiei să se conformeze „imediat” deciziei Curții de la Haga.