Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Propunerea Comisiei Europeane în legătură…

Propunerea Comisiei Europeane în legătură cu restricțiile pentru turiștii non-UE vaccinați

Imagine-simbol

Comisia Europeană recomandă ca cetățenilor vaccinați complet împotriva coronavirusului și celor care provin din țări unde situația epidemiologică este una bună, să li se permită să călătorească pe teritoriul Uniunii Europene fără restricții suplimentare, transmite Reuters.

„Comisia (Europeană) propune să se permită intrarea în Uniunea Europeană din motive neesenţiale nu doar pentru toate persoanele care provin din ţări cu o situaţie epidemiologică bună, ci şi pentru toţi cei care au primit ultima doză recomandată a unui vaccin autorizat în UE”, a informat executivul european într-o declaraţie.

Aceasta ar putea fi extinsă la vaccinuri care au trecut de procesul de listare al OMS pentru folosirea de urgenţă. În plus, Comisia propune ridicarea pragului referitor la numărul noilor cazuri de COVID-19 folosit pentru a stabili lista ţărilor pentru care pot fi autorizate toate tipurile de călătorii”, se mai menţionează în declaraţia executivului european, care adaugă că acest lucru ar trebui să ducă la extinderea listei respective.

În prezent, blocul celor 27 de state membre permite cetăţenilor din şapte ţări să vină în vacanţă sau să călătorească din raţiuni neesenţiale în UE.