Măsuri drastice în Marea Britanie, după Brexit. Cine sunt cetățenii europeni care vor fi deportați

Cetățenii UE care locuiesc în Marea Britanie vor fi deportați, dacă nu aplică la timp pentru un permis de ședere permanentă, a anunțat adjunctul ministrului britanic de Interne, Brandon Lewis.

Cetățenii UE din Marea Britanie trebuie să aplice pentru statutul de “rezident permanent” (“settled status”) până la 31 decembrie 2020, în cazul unui “Brexit dur”, sau până în 2021, în cazul în care se ajunge la un acord de “divorţ” între Londra şi Bruxelles, scrie Euronews.

“Dacă cetățenii UE nu se înregistrează până la această dată, se vor aplica regulile generale pentru imigrație”, a declarat Lewis, pentru publicația germană Die Welt.El a adăugat că, dacă se întâmplă acest lucru, “ei vor fi acuzați de ședere ilegală și vor putea fi amendați, închiși sau deportați.”

Odată cu apropierea datei prevăzute pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, tot mai mulți europeni vor să rămână în Marea Britanie, arată statisticile publicate, miercuri, de guvernul britanic. Cei mai numeroşi solicitanţi sunt polonezii, românii şi italienii.

La sfârşitul lui septembrie, numărul total de cereri primite era de peste 1,8 milioane (1.860.200), dintre care 520.600 în septembrie. Acest lucru arată o “nelinişte”, după părerea lui Nicholas Hatton, fondatorul Asociaţiei The3Million, pentru apărarea intereselor cetăţenilor europeni în Marea Britanie.

Potrivit acestuia, guvernul britanic a provocat “foarte mare teamă” cu “riscul unui no-deal”, a consemnat AFP, preluată de Agerpres.

În total, peste 1,5 milioane de solicitări au fost acceptate, mai arată statisticile oficiale, 61% dintre solicitanţi obţinând statutul de “rezident permanent” (“settled status”), acordat acelor persoane care au trăit o perioadă continuă de cel puţin cinci ani în Marea Britanie, ceea ce le va permite să continue să muncească în Regatul Unit şi să beneficieze de alocaţii sociale, după Brexit.

Alţi 38% dintre solicitanţi au obţinut statutul de “pre-settled”, atribuit celor care sunt de mai puţin timp rezidenţi ai ţării. Acest statut le va permite să rămână cinci ani suplimentari în Marea Britanie şi să solicite statutul permanent, odată trecut pragul de cinci ani de rezidenţă.

Pe primul loc în rândul celor care vor să rămână în Regat după Brexit se situează polonezii (347.300), urmați de români (280.600), italieni (200.700), portughezi (162.500) și spanioli (115.700).

“Cetăţenii europeni sunt prietenii noştri, familia noastră, vecinii noştri şi vrem să rămână aici”, a reacţionat într-un comunicat secretarul de stat din Ministerul de interne Brandon Lewis, calificând drept “fantastic” numărul candidaturilor.

Cetăţenii UE au termen până la 31 decembrie 2020 să depună dosarele, în cazul unui “Brexit dur”, sau până la 30 iunie 2021 în cazul în care se ajunge la un acord de “divorţ” între Londra şi Bruxelles, potrivit site-ului de internet al guvernului britanic.

Nicholas Hatton a menţionat pe de altă parte pentru France Presse că guvernul britanic “refuză în continuare să explice ce se va întâmpla cu cei care nu depun cereri (de obţinere a statutului de rezident) înaintea datei limită”. “Vom avea oare sute de mii de cetăţeni clandestini, la 1 ianuarie 2021?“, s-a întrebat acesta, punând accentul pe situaţia persoanelor în vârstă.

“Unii nu ştiu că trebuie să depună aceste cereri sau sunt internaţi în cămine ori sunt bolnavi, iar acest lucru poate avea un impact în ce priveşte asistenţa de care vor mai putea beneficia după Brexit”, a subliniat Hatton.

Premierul Boris Johnson insistă că ţara sa va ieşi din UE la 31 octombrie, cu sau fără un acord, şi se declară pregătit pentru un “no-deal”, în pofida potenţialelor consecinţe economice şi sociale.

Sursă: incont.stirileprotv.ro


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *