Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Kievului: o persoană a murit, iar alte 16 au fost rănite. Război în Ucraina, ziua 1607
UPDATE 13:10 O persoană a fost ucisă, iar alte 16 au fost rănite în urma atacului aerian masiv lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 19 iulie, a anunțat președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski. Potrivit acestuia, este unul dintre cele mai ample atacuri rusești asupra capitalei ucrainene de la începutul războiului.
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei (DSNS) a informat că atacul a vizat cinci sectoare ale Kievului: Solomianskîi, Șevcenkivskîi, Sviatoșînskîi, Desnianskîi și Dniprovskîi. În urma bombardamentului au izbucnit incendii în clădiri rezidențiale și nerezidențiale. Au ars și mai multe automobile. A fost avariată și o stație de metrou.
În regiunea Zaporijjea, o dronă rusească a lovit un tren de pasageri, a anunțat compania feroviară ucraineană Ukrzaliznîțea. Pasagerii au fost evacuați înainte de impact, iar, potrivit informațiilor preliminare, o însoțitoare de tren a suferit răni ușoare.
Ministerul rus al Apărării a confirmat că forțele ruse au lansat un atac masiv cu rachete și drone asupra Ucrainei. Instituția susține că țintele vizate au fost întreprinderi ale industriei de apărare și centre logistice din Kiev și regiunea Kiev, precum și infrastructura unui port din regiunea Odesa.
UPDATE 10:57 Mai mulți comandanți ai Forțelor de Apărare ale Ucrainei și fosta adjunctă a ministrului Apărării, Hanna Maliar, și-au exprimat public sprijinul pentru comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskîi, pe fondul informațiilor despre o posibilă înlocuire a acestuia, scrie Hromadske.
Comandantul Forțelor de Asalt Aerian, general-maiorul Oleh Apostol, a criticat atacurile la adresa conducerii militare, afirmând că persoanele care nu au condus trupe în luptă „nu au dreptul moral să judece deciziile comandamentului”.
Comandantul Forțelor Navale ale Ucrainei, viceamiralul Oleksii Neijpapa, a declarat că doar președintele Volodîmîr Zelenski, în calitate de comandant suprem, poate evalua activitatea lui Sîrskîi și a avertizat că încercările „de a submina încrederea în armată favorizează inamicul”.
La rândul său, Hanna Maliar, fostă adjunctă a ministrului ucrainean al Apărării, a susținut că Sîrskîi are „un talent militar incontestabil”, că experiența sa este studiată inclusiv de generali NATO și că „atacurile împotriva comandantului-șef slăbesc Ucraina în timpul războiului”.
Speculațiile despre o posibilă demitere a lui Oleksandr Sîrskîi au apărut după ce fostul ministru ucrainean al Apărării, Mîhailo Fedorov, a declarat că a avut un conflict cu comandantul-șef și că i-a propus președintelui Volodîmîr Zelenski înlocuirea lui Sîrskîi și a șefului Statului Major, Andrii Hnatov. Potrivit lui Fedorov, Sîrskîi ar fi „pus un ultimatum” și ar fi „găsit o modalitate de a diviza țara”. La kiev și în alte orașe au avut loc proteste în susținerea lui Fedorov.
UPDATE 10:45 Rusia a lansat în noaptea de 19 iulie un atac aerian masiv combinat asupra Ucrainei, principala țintă fiind Kievul, a anunțat Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei.
Potrivit armatei ucrainene, forțele ruse au folosit 41 de rachete și 125 de drone de diferite tipuri.
Până la ora 08:30, apărarea antiaeriană ucraineană a anunțat că a doborât sau a neutralizat 126 de ținte aeriene – 18 rachete și 108 drone.
Conform informațiilor preliminare, 23 de rachete și 10 drone de atac și-au atins țintele în 20 de locații, iar fragmente ale dronelor doborâte au căzut în alte 18 locații.