Doi britanici și un marocan, capturați de ruși la Mariupol, au fost condamnați la moarte de un tribunal din Donețk. Reacția Londrei

Curtea Supremă a autoproclamatei Republici Populare Doneţk i-a condamnat la pedeapsă cu moartea pe doi cetățeni ai Marii Britanii și unul al Marocului, care au luptat în Donbas de partea forţelor ucrainene, transmite RIA Novosti, agenție de presă afiliată Kremlinului.
Conform „legilor” autoproclamatei Republici Populare Doneţk, britanicii Aiden Aslin și Sean Pinner, precum și marocanul Saadoun Brahim, vor fi împușcați, mai scrie RIA Novosti. Cei trei pot ataca decizia instanței în termen de o lună de la data pronunțării.
Potrivit sursei citate, mercenarii au pledat vinovați pentru fapte care vizează „preluarea puterii cu forța”. Articolul corespunzător din Codul penal al așa-zisei Republici Populare Doneţk prevede pedeapsa cu moartea, mai scrie RIA Novosti.
Cei trei sunt acuzați că ar fi mercenari, dar familiile celor doi britanici spun că aceștia făceau parte din armata Ucrainei. Ambii britanici sunt membri ai forțelor armate ale Ucrainei, iar Marea Britanie a precizat clar că sunt prizonieri de război și, prin urmare, nu ar trebui să fie urmăriți penal pentru participarea la ostilități, scrie Digi24.
În acest context, vicepremierul britanic Dominic Raab a declarat că „vom continua să lucrăm cu autoritățile ucrainene pentru a încerca să asigurăm eliberarea oricărui cetățean britanic care a fost în forțele armate ucrainene și este reținut ca prizonier de război”.
Secretarul britanic de Externe Liz Truss a „condamnat categoric” pedeapsa prizonierilor de război:
„Aceasta este o hotărâre fictivă, care nu are o putere legală. Gândurile mele sunt la familii. Continuăm să facem tot posibilul pentru a-i sprijini”.
I utterly condemn the sentencing of Aiden Aslin and Shaun Pinner held by Russian proxies in eastern Ukraine.
— Liz Truss (@trussliz) June 9, 2022
They are prisoners of war. This is a sham judgment with absolutely no legitimacy.
My thoughts are with the families. We continue to do everything we can to support them.
Luptătorii străini, britanicii Sean Pinaire și Andrew Hill, şi marocanul Sadoun Brahim au fost capturați în timpul confruntărilor de la Mariupol la mijlocul lunii aprilie.
Mulțumim că citești ZdG!
Ajută-ne să continuăm să furnizăm informații esențiale — donează pentru jurnalismul nostru.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina, în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.
CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 106