Sergiu Tofilat: scurtă istorie a (in)dependenței de gazele Moscovei
Sergiu Tofilat, expert și analist în probleme energetice, a urmărit problema dependenței de gazele rusești timp de decenii și ne prezintă o descriere compactă și actualizată a celor 35 de ani de șantaj și eliberare a Republicii Moldova de produsele energetice de la Moscova.
Sergiu Tofilat: În 1991, Republica Moldova era total dependentă de resursele energetice rusești. Aveam o singură rută de aprovizionare cu gaze, de la Gazprom, deci, practic, nu aveai niciun fel de posibilitate să ieși din cuvântul Moscovei. La energie electrică, 20 % din consum era producerea locală, avem două CET-uri, dar și CET-urile noastre lucrau pe gaze rusești. 80 % din energie o cumpăram de la centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care la fel lucra pe gaze rusești.
Această dependență era exploatată la greu de administrația de la Kremlin pentru a șantaja Republica Moldova, pentru a o ține în sferă de influență rusească.
Rețelele au fost construite cu un singur scop: să fim dependenți de Rusia
Încă în perioada sovietică, cea mai mare centrală electrică, MoldGRES, a fost construită pe malul stâng; stația de compresare a gazelor, care asigura tranzitul gazelor prin Moldova în Balcani, era în Tiraspol. Deci toate elementele de importanță critică pentru independența energetică au fost construite anume pe malul stâng, ca Moscova să aibă o influență mai mare asupra Chișinăului.
Cui aparține de fapt și de jure centrala de la Cuciurgan? A fost construită de cetățenii din Moldova în perioada anilor ’60–’80. Deci, sigur, noi ne aducem aminte, munceau și părinții noștri, munceau la greu și aveau salarii derizorii.
Eram într-o situație extrem de dificilă și această situație a fost folosită de Moscova pentru a pune la cale o schemă de finanțare a regimului separatist de la Tiraspol. Cum? Prin livrarea gazelor pe datorie și datoria era pusă pe spatele nostru. Din aceste gaze se producea energie electrică, pe care noi o procuram la preț de piață. Și plătind pentru energie, noi, practic, eram constrânși, forțați să finanțăm separatismul la noi în țară. Deci, Tiraspolul primea gazele pe gratis de facto, făcea din aceste gaze energie și nouă ne-o vindea.
Noi, în 2017, am făcut un studiu pe subiectul acesta. Între o treime și 50 % din bugetul separatist era alimentat din revânzarea gazelor: pentru producerea energiei, pentru materiale de construcții, pentru uzina metalurgică, acele uzine mari, energofage.
În primii ani de independență, Moscova a preluat rețelele magistrale ale Moldovei
În 1994, Moscova a pus la cale preluarea gazoductelor magistrale. Noi primeam gaze de la ruși, dar prin gazoductul transbalcanic, care traversează întâi Ucraina, pe urmă Republica Moldova. Gazprom tranzita peste 20 de miliarde de metri cubi de gaze în Balcani, în România, Bulgaria, Grecia, Turcia. Și Gazprom a vrut să preia controlul asupra gazoductelor magistrale. Pentru asta ce au făcut?
În 1994 ne-au dublat prețul la gaze, de la 38,5 dolari la 80 de dolari mia de metri cubi. Europa plătea 72 de dolari; Ucraina, Belarus și celelalte țări din CSI plăteau 50 de dolari; Moldova plătea 80 de dolari – așa condiții frățești din partea Moscovei. Când nu ai alternative, nu ai poziție de discuție. Deci noi, practic, aveam de ales între a sta în frig sau a accepta condițiile Moscovei. Astfel, au dublat prețul la gaz, ne-au trecut la plata în avans, penalitățile – de 17 ori mai mari. Concomitent, malul stâng a încetat să mai achite pentru gaze. În rezultat, numai în 1994 datoria Moldovei pentru gaze s-a majorat de la 22 de milioane la aproape 300 de milioane de dolari.
Moscova a venit cu nota de plată și a spus – ori vă deconectăm gazele, ori ne cedați gazoductele magistrale. Și așa în 1995 a fost creat predecesorul Moldovagaz. Rețelele magistrale au fost incluse în capitalul acestei întreprinderi și Gazprom a primit 50 % din pachetul de acțiuni, adică pachetul de control. Acum problema e că aceste gazoducte au fost subevaluate, au fost date la un preț de 9 ori mai mic decât costul lor real și atunci guvernul Sangheli practic ne-a prejudiciat cu peste 400 de milioane de dolari.
În primul deceniu, Moscova a preluat și rețelele interne de gaze ale Moldovei
Deja în 1998 s-au mai acumulat datorii și, pe lângă rețelele magistrale, au fost transmise și rețelele de distribuție a gazelor. Și astfel Gazprom a obținut jumătate din infrastructura de gaze a R. Moldova.
În anul 2001, după ce guvernarea comunistă a venit la putere, a fost demarat programul național de gazificare și la moment noi avem peste 60 % din rețelele de gaze construite din banii oamenilor, din banii primăriilor, din bani alocați din bugetul de stat, deci 15 mii de kilometri care nu aparțin titularilor de licență. La moment e un haos.
Oricum, șantajul s-a amplificat. În 2005, prețul gazelor era 80 de dolari, dar în 2006 a devenit 160 de dolari. Și până în 2010 a ajuns la 400 de dolari. Deci Moscova a folosit la greu gazele ca instrument de șantaj. Și nu doar în raport cu Republica Moldova. Fix același scenariu îl vedem în Ucraina – în 2015, Gazprom a dublat prețul la gaze și a trecut plata în avans. În rezultat, Ucraina a trecut la importul de gaze din Uniunea Europeană.
Energia electrică, o altă mare dependență de Rusia
La capitolul energie electrică, Republica Moldova producea doar 20 % din consumul de energie, în mare parte la CET-urile din Chișinău și din Bălți, care la fel lucrau pe gazele rusești. România, care inițial, prin anii ’90, ne livra energie când aveam nevoie, când centrala de la Cuciurgan mai închidea întrerupătorul, a trecut la sistemul energetic european și nu mai puteam lua energie de la ei. Abia în 2022, după agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei, Republica Moldova și Ucraina au fost conectate la rețeaua electrică europeană și asta ne dă astăzi posibilitatea să procurăm curent electric din România.
Pe gaze la fel, în 2019 a fost modernizat gazoductul transbalcanic, cel prin care rușii întâi tranzitau gaz spre țările balcanice. A fost modernizat acest gazoduct ca să putem aduce gaz, de pildă, în Grecia sau în Turcia și fizic să îl pompăm înspre Moldova și Ucraina.
Începutul independenței energetice. Dar mai sunt restanțe
Deci, în 2019, Moldova a căpătat o rută alternativă de unde putem lua gaze; în 2021 a fost dat în exploatare gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău. Așa Moscova și-a pierdut, practic, orice instrument de șantaj energetic asupra Republicii Moldova.
Gata, nu ne mai pot închide robinetul și s-a redus potențialul de a influența politic R. Moldova.
Cât despre Centrala de la Cuciurgan, construită de oamenii din Moldova, în 2003, în decembrie, așa-numitele autorități separatiste au vândut, au cedat acea centrală la o companie offshore, după care în 2005–2008, acel offshore a revândut centrala de la Cuciurgan către concernul rus „Inter RAO”. Deci, de facto, Inter RAO controlează centrala, dar din punct de vedere legal, asta e proprietatea Republicii Moldova, doar că noi nu controlăm ce e aici, pe malul ăsta.
Și acum, o narațiune exploatată din greu de propaganda rusă e că, iată, curentul electric de la Cuciurgan e mai ieftin. Dacă s-ar procura gazul la preț de piață, apoi curentul produs la Cuciurgan ar fi de două ori mai scump decât ceea ce cumpărăm noi azi din România. Din simplul motiv că utilajul centralei de la Cuciurgan e învechit și când arzi gazul să produci energie, 70 % din toată energia care se conține în gaz se pierde. Și atunci, lumina e foarte scumpă și nu e competitivă. De aceea, indivizii pseudopoliticieni care se uită spre Kremlin și ne povestesc cât de ieftin e curentul electric de la Cuciurgan trebuie să spună la oameni că asta înseamnă dublarea tarifelor la energie. Mulțumim, nu avem nevoie de așa parteneri.
