35 de ani de (In)dependență. Ce folos?
Trăim al 35-lea august al Republicii Moldova. Probabil, nu ne prea preocupă această aniversare, pentru că fiecare dintre noi are grijile sale, lucruri importante de făcut, preocupări personale, necesități de familie.
Dar Moldova? Moldova să se apuce să facă ordine în justiție, să crească economia, să dea pensii mari, să aducă migranții acasă, să deschidă fabrici și uzine, să termine cu corupții și pe urmă poate om avea ce sărbători. Cam acesta e mesajul pe care-l auzim constant în sate, în orașe, din gura politicienilor sau oriunde pe rețelele sociale.
Aș vrea să analizăm împreună totuși ce ni s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat, ce avem de celebrat și cine e vinovat că nu avem ceva de celebrat.
În august 1991, noi, toți cei care eram în Piața Marii Adunări Naționale și așteptam să fie votată Independența, eram deja foarte obosiți. Nu de pensii mici, că abia urma să se prăbușească economia, care și așa era șubredă după colectivizarea sovietică. Nu eram obosiți de migrație, căci n-am avut dreptul să ieșim din țarcul sovietic timp de 50 de ani și abia de obțineam permisiunea să ne apropiem de râul Prut să-l vedem cum curge la vale. Nu eram obosiți de injustiție, căci în perioada sovietică sistemul de justiție era controlat de partidul comunist și aveau dreptate doar oamenii care nu criticau partidul.
În luna august 1991 aveam deja doi ani bătuți pe muchie de proteste stradale, eram deja răgușiți de strigat în stradă „Limbă, alfabet”, „Libertate”, „Unire”, „Dreptate”. Reușisem deja să obținem prin vot național revenirea alfabetului latin, iar limba încă nu se numea română, dar măcar nu eram pedepsiți când o numeam română. În august 1991 eram încă parte componentă a uniunii sovietice și nu știa nimeni când și cum vom reuși să ieșim de acolo. La 19 august 1991, la Moscova s-a organizat o lovitură de stat pentru a-l înlătura de la putere, prin forță, pe Mihail Gorbaciov, care permisese dezghețul identitar în acea mare închisoare a popoarelor. Reușita acelei lovituri, a puciului de la Moscova, trebuia să ne strângă iar în menghinele rusești, tocmai când obținusem marele drept de a vorbi în limba noastră.
La 27 august 1991 scăpaserăm de puciul rusesc și eram determinați să luptăm pentru libertate și independență. Cât de determinați eram? Eram zeci de mii în Piața Marii Adunări Naționale și am stat întreaga zi, fără frigărui, fără concert, fără snickers și bere, fără apă chiar. În Parlamentul de atunci erau 380 de deputați, mulți dintre ei – comuniști, exponenți ai Rusiei, separatiști din regiunea transnistreană. Aveam o frică mare că nu va exista o majoritate care să voteze ruperea de urss.
La 27 august, la ședința Parlamentului au venit doar 278 de parlamentari din 380. Și noi toți am stat în stradă și am ascultat fiecare vot, nominal. Fiecare parlamentar era numit pe nume, spunea dacă votează pentru Independență și ieșea la tribuna Legislativului să semneze. Am așteptat în stradă, cu zecile de mii, ca să auzim la aparate mici de radio Da-ul fiecăruia dintre cei 278. Și l-am auzit. Și nu ne-a trebuit bere, pizza sau spumant. Ne-a trebuit să-i vedem apoi pe liderii statului în Piața Marii Adunări Naționale, să ne citească nouă, cetățenilor, Declarația de Independență și noi să scandăm iar în cor „Independență!”, „Libertate!” și să fluturăm steaguri tricolore.
Naivii de noi, credeam că așa am scăpat de urss, căci asta scria, alb pe negru, în Declarația de Independență, votată de majoritatea parlamentară și de cetățenii din stradă: „Parlamentul Republicii Moldova cere Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova.”
Cei 35 de ani care au urmat ne-au tocat timpul, puterile, rezistența și răbdarea. La doar câteva luni după Declarația de Independență, a început războiul de pe Nistru, cu implicarea forțelor armate ale Rusiei: mii de oameni au fost nevoiți să se refugieze, nenumărați tineri au fost omorâți, arși de vii, înecați în Nistru. Au fost aruncate în aer poduri, au fost distruse case, au fost luați ostatici. După încetarea focului, Rusia s-a autoinstalat în rol de „pacificator” pe fiecare pod care trece peste râul Nistru. Rusia nu a fost condamnată și nu a răspuns niciodată pentru implicarea în acel război, iar „pacificatorii” ruși stau acolo și astăzi.
Timp de 35 de ani, școlile cu predare în limba română au fost permanent persecutate în regiunea transnistreană, acestea erau periodic devastate, pedagogii și părinții – amenințați, unele școli s-au refugiat pe malul drept și copiii fac naveta să învețe în limba lor timp de 35 de ani. Nimeni nu a fost pedepsit pentru aceste abuzuri, deși există decizii CtEDO care stabilesc vina Federației Ruse pentru aceste abuzuri.
Republica Moldova s-a pomenit dependentă de gazele rusești și a fost șantajată pentru orice decizie politică neconformă intereselor politice ale Rusiei, care ridica prețurile și creștea datoria Moldovei până la preluarea controlului total asupra rețelei de gaze. Republica Moldova s-a pomenit incapabilă să dezvolte piețe alternative de desfacere a produselor agricole, având ca principal partener de exporturi agricole Federația Rusă. Nenumăratele embargouri la fructe, legume, vinuri și campaniile toxice de denigrare a produselor moldovenești surveneau, la fel, atunci când Republica Moldova iniția dialoguri europene care nu plăceau Moscovei. Embargourile repetate au demonetizat piața agricolă și abia peste zeci de ani Moldova s-a decuplat de piața rusă după multiple abuzuri.
Republica Moldova a intrat pe calea Independenței cu toți cetățenii săi nedreptățiți după regimul sovietic: practic, toți cetățenii au fost lipsiți de proprietatea privată, li s-au luat cu forța terenurile agricole, livezile, viile, grădinile. Multora le-au fost luate cu forța casele, vitele, animalele de tracțiune. Sute de mii de basarabeni au fost surghiuniți și deportați în Siberia, fără procese și condamnări legale, fără a fi repuși în drepturi. Mii de oameni au fost închiși în pușcării politice pentru că au criticat abuzurile sovietice. Mulți dintre ei au fost condamnați penal pentru simplul motiv că păstrau cărți în limba română. Acești oameni au ajuns în Moldova independentă nedreptățiți. Rusia, succesoarea urss, nu a recunoscut aceste abuzuri, nu a prezentat scuze și nu a despăgubit oamenii. Mai mult decât atât, timp de 35 de ani, Federația Rusă a dus o politică de manipulare informațională, prin politicieni controlați de Moscova, dar și prin mass-media controlată, care a negat crimele deportărilor, ale foametei, ale psihiatriei politice. La 35 de ani de Independență, în Parlamentul Republicii Moldova încă există politicieni care REFUZĂ SĂ ȚINĂ UN MINUT DE RECULEGERE în memoria victimelor represiunilor sovietice. Rusia nu a plătit nicio despăgubire pentru marile tragedii comise în raport cu acești oameni.
În cei 35 de ani am văzut de atâtea ori cum Moscova lua deciziile în Parlamentul, Guvernul, Președinția de la Chișinău. Inițial, cetățenii au votat limba română, apoi ne-am trezit cu limba moldovenească; inițial, cetățenii au votat imnul „Deșteaptă-te române”, apoi ne-am trezit cu alt imn; inițial, partidul comunist a fost interzis, apoi ne-am trezit cu reînregistrarea și ascensiunea acestuia; inițial, cetățenii au votat pentru județe, apoi ne-am trezit înapoi cu raioanele sovietice. Timp de decenii, cele mai bine finanțate instituții mass-media din statul independent Republica Moldova au fost televiziunile, radiourile și ziarele de la Moscova.
După zeci de ani de Independență, Moldova a ajuns spălătoria ilegală de bani a Moscovei, oamenii Kremlinului au pus la cale și au realizat furtul miliardului, au devalizat băncile și au compromis sistemul judiciar, financiar și bancar. Rusia a exportat corupție politică și a securizat oameni cu pașapoarte moldovenești și angajamente față de Moscova în principalele instituții ale statului.
La 35 de ani de Independență, Moscova duce ample războaie informaționale în Moldova, având armate digitale active care se implică în compromiterea alegerilor, activității partidelor, protestelor și a multor altor cuceriri ale democrației. La 35 de ani de Independență, drone rusești cad săptămânal peste Moldova, iar riscurile de securitate se extind de la poluarea râului Nistru, ca sursă principală de apă, până la alerte false cu bombe, riscuri energetice, descurajarea investițiilor și războiul cognitiv.
Bine, dar înseamnă oare asta că Rusia este vinovată de toate problemele Moldovei? Nu, Rusia e vinovată de nenumăratele probleme cauzate Republicii Moldova, dar acest stat este vinovat dacă nu reușește să devină puternic și să își protejeze cetățenii. Și la asta trebuie de lucrat. Dar statul nu este partidul care a fost ieri la guvernare sau cel care e azi.
Statul acesta a trecut prin momente critice și a rezistat, pentru că au existat niște oameni care nu au renunțat. Unii au protestat în 1989 și au apropiat ziua de 27 august 1991. Alții au luptat în 1992 și ne-au dat lecții de curaj tuturor până azi. Niște oameni au rezistat embargourilor și au dezvoltat agricultura europeană. Niște oameni au făcut pași enormi ca să avem o linie electrică a independenței. Niște jurnaliști au făcut investigații și au expus permanent corupția. Niște tineri militează azi pentru energia verde, integrarea europeană și pentru integritate.
La 35 de ani, oamenii Moldovei au făcut cât au putut să ajungem aici. E bine să le mulțumim, să nu-i uităm și să facem mai mult și mai bine pentru generațiile viitoare, care vor continua, la rândul lor, acest drum.
