Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Prețul la motorină depășește pragul…

Prețul la motorină depășește pragul de 35 lei/litru, pentru prima dată. ANRE: „Situația tot mai alarmantă din Orientul Mijlociu a determinat o creștere semnificativă a cotațiilor”

Imagine simbol

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că, pentru prima dată, prețul la motorină depășește pragul de 35 lei/litru. Conform ANRE, situația tot mai alarmantă din Orientul Mijlociu și intensificarea riscurilor privind aprovizionarea globală cu produse petroliere au determinat o creștere semnificativă a cotațiilor internaționale pentru produsele petroliere.

În ultimele zile, cotația Platts pentru o tonă de motorină a depășit nivelul de 1570 de dolari, în timp ce cotația pentru o tonă de benzină a depășit 1360 de dolari.

„Tensiunile din regiune continuă să afecteze principalele rute de transport maritim. Controlul unor zone strategice din apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb de către rebelii Houthi, aliați ai Iranului, reprezintă o amenințare suplimentară pentru traficul din Marea Roșie, în timp ce circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz rămâne redusă în continuare.

În același timp, atacurile asupra infrastructurii energetice din Arabia Saudită au amplificat îngrijorările privind aprovizionarea globală, după ce o lovitură cu drone a determinat sistarea temporară a operării conductei East-West. Infrastructura respectivă permitea transportarea petrolului către Marea Roșie, evitând Strâmtoarea Ormuz, iar întreruperea activității acesteia sporește și mai mult riscurile privind exporturile de petrol din regiune.

Faptul că motorina continuă ascensiunea și se menține mai scumpă decât benzina demonstrează încă o dată că asistăm la o situație atipică, generată în totalitate de factorii externi”, a explicat Agenția.

Astel, pentru data de 16 septembrie, sunt stabilite următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul pentru principalele produse petroliere de tip standard:

33,35 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+ 9 bani);
– 35,15 lei/litru – pentru motorina standard (+ 18 bani).

Referitor la aprovizionarea cu produse petroliere, ANRE precizează că, deși piața rămâne expusă evoluțiilor regionale și internaționale care pot influența lanțurile de livrare, nivelul stocurilor existente este suficient pentru consumul curent și se află sub monitorizarea permanentă a autorităților responsabile.