Peste 1500 de medicamente au dispărut din farmaciile din țară în ultimii cinci ani. Ministerul Sănătății propune schimbarea regulilor de formare a prețurilor
Peste 1500 de medicamente care se vindeau în farmaciile din Republica Moldova în 2021 nu se mai regăseau pe piață în 2025, iar cele ieftine au fost printre cele mai afectate. În același timp, medicamentele fără prescripție medicală s-au scumpit cu 12,5%, deși oamenii au cumpărat cu 9% mai puține cutii. Datele se regăsesc într-o analiză a Ministerului Sănătății privind evoluția pieței farmaceutice în perioada 2021–2025.
Potrivit instituției, din cele 4300 de produse distincte comercializate în farmacii în 2021, un număr de 1.553 nu se mai vindeau în 2025. Dintre acestea, 990 erau medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală, iar 563 erau medicamente fără rețetă. În aceeași perioadă, pe piață au apărut doar 845 de produse noi, astfel că sortimentul disponibil s-a redus cu 708 medicamente.
Ministerul scrie că cele mai mari probleme au fost înregistrate în cazul medicamentelor ieftine. Dintre produsele al căror preț de producător era de până la 30 de lei, au dispărut 281 de medicamente cu prescripție și 293 fără prescripție. În locul acestora au intrat pe piață doar 84 și, respectiv, 71 de produse. Medicamentele ieftine care au rămas s-au scumpit, în medie, cu 11% în cazul celor cu prescripție și cu 18% în cazul celor fără prescripție.
Conform comunicatului, în 2025, farmaciile au vândut medicamente în valoare de 5,4 miliarde de lei, cu 25% mai mult decât în 2021, în condițiile în care numărul de cutii comercializate a rămas aproximativ același.
În perioada analizată, prețurile medicamentelor cu prescripție vândute în farmacii au crescut cu 2,1%, în timp ce cele ale medicamentelor fără prescripție au urcat cu 12,5%. În cazul medicamentelor esențiale fără rețetă, scumpirea a ajuns la 15%.
Situația a fost diferită în cazul medicamentelor compensate. Prețul acelorași produse eliberate pe bază de prescripție a scăzut cu 22%, iar numărul de cutii a crescut cu 23%. Potrivit Ministerului Sănătății, extinderea listei medicamentelor compensate în 2024 a permis acoperirea, în mare parte, a produselor devenite indisponibile.
Ministerul propune modificarea mecanismului de calcul al adaosului comercial
Pentru a limita scumpirile și a încuraja menținerea pe piață a medicamentelor ieftine, Ministerul Sănătății propune eliminarea sistemului actual de calcul al adaosului comercial „în trepte”.
Potrivit instituției, mecanismul prevăzut de Legea nr. 1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică face ca distribuirea și comercializarea medicamentelor ieftine să fie mai puțin profitabile. De exemplu, pentru un medicament de 10 lei, distribuitorul și farmacia obțin împreună un câștig de cel mult patru lei, în timp ce, pentru unul de 500 de lei, câștigul poate ajunge la 80 de lei.
Ministerul susține că această diferență creează stimulente comerciale în favoarea produselor mai scumpe. O altă problemă identificată este obligația de reaprobare anuală a prețului fiecărui medicament, procedură care, în cazul produselor ieftine, poate să nu mai fie justificată economic.
Totodată, instituția propune păstrarea plafonului de preț pentru medicamentele fără prescripție care sunt esențiale, compensate sau procurate centralizat. Pentru celelalte medicamente fără rețetă, reglementarea prețurilor va fi menținută până la finalizarea etapelor de reformă anunțate de minister.
„Ne-am uitat la cifre, nu la impresii. În cinci ani, din farmacii au dispărut peste o mie cinci sute de medicamente, mai ales cele ieftine, iar cele fără rețetă s-au scumpit mult mai repede decât celelalte. Schimbăm regulile ca fiecare medicament să aibă un preț corect și fiecare medicament esențial să fie pe raft, inclusiv în farmacia din sat”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș.
Conform analizei, din categoria medicamentelor esențiale au dispărut 640 de produse cu prescripție și 130 fără prescripție. Sortimentul medicamentelor esențiale cu prescripție din farmacii s-a redus cu 308 produse, echivalentul unei scăderi de 18%.
De asemenea, 56 de substanțe active esențiale comercializate în 2021 nu mai aveau, în 2025, niciun produs disponibil în farmacii sau în sistemul de medicamente compensate. Cele mai multe erau destinate utilizării în spitale ori fuseseră înlocuite cu medicamente mai noi, însă șapte substanțe utilizate în tratamentele ambulatorii au dispărut fără a avea un înlocuitor.