Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   DOC/ Spațiile „magazinelor lui Șor…

DOC Spațiile „magazinelor lui Șor din Aeroport”, scoase la licitație. Care este prețul de pornire al chiriei lunare

Foto: airport.md

Agenția Proprietății Publice (APP) și Aeroportul Chișinău anunță joi, 18 ianuarie, inițierea procesului de demarare a licitației cu strigare pentru locațiunea „activelor neutilizate” din Aeroportul Internațional Chișinău, destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages, cunoscute ca „Zona Sterilă” și „Zona Duty Free”.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba anunțase încă în luna august a anului trecut că urmează să fie organizată o licitație și că „magazinele lui Șor din Aeroport au zile numărate”.

În incinta spațiului ce urmează a fi oferit în chirie pentru următorii 3 ani este preconizată desfășurarea activității de comercializare de produse, activitate de alimentație publică și vânzări cu amănuntul a „serviciilor și bunurilor specifice utilizatorilor unui aeroport internațional”.

Bunurile, proprietate a statului, vor fi expuse la licitație conform prevederilor Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 136/2009 și a Regulamentului cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 483/2008.

„Licitația se va desfășura cu respectarea condițiilor de eligibilitate stabilite pentru a asigura un acces nediscriminatoriu al agenților economici ce dispun de experiență internațională și reputație ireproșabilă. Astfel, se mizează pe identificarea celui mai bun agent economic care va contribui la asigurarea unui nivel cât mai înalt a serviciilor prestate călătorilor și la creșterea imaginii de credibilitate a Aeroportului Chișinău”, se arată în comunicatul de presă emis de APP și Aeroportul Internațional Chișinău.

Conform Caietului de sarcini publicat, prețul lunar al unui metru pătrat începe de la 200 de lei pentru spațiul cantinei și ajunge până la 1600 de lei pentru un metru pătrat în magazine.

Cuantumul de pornire al chiriei lunare pentru cele 10 spații care fac obiectul locațiunii este de 157 096,5 euro pe lună, fără TVA. Valoarea chiriei este stabilita pentru un trafic de 2.8 milioane de pasageri.

„Cu fiecare creștere de 100 de mii de pasageri, chiria anuală pentru un an calendaristic se va mari cu 2% anual. În cazul scăderii traficului de pasageri chiria va rămâne neschimbată”, se arată în document.

Conform datelor de expirare a contractelor de locațiune actuale, Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” va realiza predarea spațiilor în perioada 12-22 martie.

Astfel, participantul la licitație trebuie să corespundă următoarelor criterii obligatorii:

  • are experiență de minim 7 ani în domeniul comerțului tip Travel Retail și alimentației publice în minim 10 aeroporturi din Uniunea Europeană cu trafic de minim 2.5 milioane pasageri în ultimii 3 ani;
  • a administrat în ultimii 5 ani minim 3 spații comerciale cu destinația Travel retail și 3 spații cu destinația alimentație publică în aeroporturi internaționale cu trafic minim de 2.5 milioane pasageri în ultimii 3 ani;
  • a generat o cifră de afaceri de minim 30 de milioane de euro pe an în oricare din ultimii 3 ani;
  • dovada garantării calității înalte de deservire a clienților, se accepta orice tip de dovada fie in forma scrisă sau prin platforme on-line;
  • dispune de strategii de marketing și promovare în cadrul companiei, prezentarea politicii de marketing din cadrul companiei;
  • realizarea conceptului și investiția de capital propusă, prezentarea conceptuala și business case;
  • punerea unui accent semnificativ ре prețuri și ре raportul calitate-preț. Oferirea unor prețuri avantajoase clienților pentru а stimula ratele de conversie și vânzările.

„Magazinele lui Șor din Aeroport au zile numărate” declara la sfârșitul lunii august 2023 ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării Dumitru Alaiba. Oficialul a spus atunci că Aeroportul Internațional Chișinău va anunța „curând” o licitație pentru „selectarea unui operator credibil” în domeniul retail-ului.

De cealaltă parte, reprezentanții companiei DFM SRL, care gestionează magazinele Duty Free din R. Moldova, au susținut atunci că „acest caz reprezintă o ingerință flagrantă a statului într-o afacere privată”.

Ministrul Dumitru Alaiba a afirmat că deși autoritățile au anulat regimul duty-free, în toamna anului 2023, „magazinele controlate de Șor în continuare activează în aeroport, cu achitarea tuturor impozitelor și taxelor”.

În prezent, compania DFM SRL este deținută de cetăţeanul Israelului Arie Geler (90%) și Andrii Minaiev (10%), ultimul fiind cetăţean al Germaniei şi administrator al SRL-ului.

Rețeaua de magazine duty-free, controlată de Ilan Șor, a fost printre primele active asupra cărora oamenii legii au pus sechestru în iunie 2019, imediat după fuga din țară a fostului primar de Orhei. Însă interdicția a durat doar jumătate de an. După ce a fost ridicată, proprietarii în acte ai rețelei de duty-free-uri au migrat de câteva ori, de la afaceriști locali, la ciprioți, germani şi evrei.

În cele din urmă, afacere duty-free a fost preluată de proprietarul unei bănci rusești domiciliat în Israel, în același oraș în care Ilan Şor a fost surprins în repetate rânduri, a scris RISE Moldova.

Proiectul de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul R. Moldova a fost aprobat în cea de-a doua lectură la începutul lunii noiembrie 2022. Astfel, comercializarea mărfurilor în unitățile comerciale din zonele vamale urma să fie impozitată „reieșind din principiul echității fiscale pentru toți antreprenorii din R. Moldova”, potrivit Legislativului.