Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Cât de mult au crescut…

Cât de mult au crescut prețurile în R. Moldova în octombrie, față de aceeași perioadă a anului trecut

Imagine simbol. Sursa: Î.M. "Piaţa Centrală"/Facebook

Prețurile medii de consum din R. Moldova s-au majorat, în luna octombrie 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 10,8, conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS).

În luna octombrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2026, creșterea prețurilor medii de consum a constituit 2,7%, fiind generată de majorarea prețurilor la: produsele alimentare cu 2,3%, bunurile nealimentare cu 0,7% și serviciile prestate populației cu 5,8%.

Conform BNS, majorări mai accentuate ale prețurilor medii de consum la produsele alimentare au fost înregistrate la legume cu 14,5%, ouă – cu 5,8%, ulei vegetal – cu 2,1%, fructe – cu 1,3%, lapte și produse lactate – cu 0,9%, pâine din făină de grâu – cu 0,8%.

 La bunurile nealimentare, în luna octombrie, creșteri mai importante ale prețurilor medii de consum au fost marcate la combustibili și carburanți – cu 1,3%, confecții – cu 1,0% și încălțăminte – cu 0,7%.

La serviciile prestate populației, în luna octombrie față de luna septembrie a 2026, prețurile medii s-au majorat în special ca urmare a creșterii tarifelor reglementate pentru furnizarea energiei termice – cu 61,2% și pentru furnizarea gazelor naturale cu 28,8% (fapt care a generat creșterea prețurilor medii de consum cu circa 1,3%). Totodată, s-au majorat și prețurile medii la serviciile de alimentație publică cu 0,6% și serviciile de transport de pasageri cu 0,5%.

Inflația de la începutul anului

Prețurile medii de consum în luna octombrie 2026, comparativ cu luna decembrie 2025 au înregistrat o creștere de 9,4%, inclusiv la produsele alimentare – cu 6,5%, la bunurile nealimentare – cu 9,1% și la serviciile prestate populației – cu 13,6%.

Inflația anuală

În luna octombrie 2026 față de luna octombrie 2025, prețurile medii de consum au marcat o creștere de 10,8%, inclusiv la produsele alimentare – cu 6,4%, la bunurile nealimentare – cu 9,5% și la serviciile prestate populației – cu 18,1%.

Comparații internaționale privind inflația anuală

Republica Moldova, înregistrând creșterea medie a prețurilor de consum în octombrie 2026 față de octombrie 2025 cu 10,8%, a fost sub nivelul înregistrat în Turcia (29,8%) și a depășit majorarea prețurilor marcată în alte țări analizate: Bulgaria (6,1%), Islanda și Georgia (câte 5,9%), Croația (4,9%), Cipru (4,4%), Estonia (4,2%), Polonia (3,5%), Slovenia (3,3%) și Republica Cehă (2,4%).