Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   La Teatrul „A. P. Cehov”…

La Teatrul „A. P. Cehov” se calmează spiritele

Conflictul dintre cele două grupuri de angajați ai Teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov” este pe cale de a fi soluționat. Cel puțin, susținătorii directorului instituției, Constantin Haret, promit că vor depune eforturi în acest sens.

Secretarul de stat din domeniul culturii din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Andrei Chistol, a declarat pentru ZdG că în perioada în care Constantin Haret a fost suspendat din funcție, iar director interimar a fost șefa Secției resurse umane, Tatiana Cataranciuc, au fost restabiliți angajații cărora le-au expirat contractele.

Totodată, din 1 septembrie, Haret a fost rechemat din concediul anual de odihnă, deoarece „teatrul revine la serviciu, trebuie să pregătească repertoriul și, respectiv, să calmeze spiritele și să asigure o comunicare pe intern cu toți actorii, inclusiv cei care poate mai puțin îi plac”.

De asemenea, Chistol a menționat că, în prezent, ministerul, colectivul și reprezentanții Uniunii Teatrale din Moldova caută un director artistic.

La 26 august, mai mulți reprezentanți ai teatrului au protestat, cerând prelungirea contractului directorului, care expiră la 2 octombrie.

Andrei Chistol a subliniat pentru ZdG că autoritățile urmează să decidă dacă vor prelungi contractul sau vor organiza concurs în funcție de rezultatele activității din cadrul teatrului și „cum o să aplaneze toate spriritele, problemele”.

Legea cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice prevede că „directorul teatrului, circului, organizaţiei  concertistice naţionale este desemnat de fondator prin concurs sau fără concurs, pe un termen de 5 ani, în bază de acord individual de muncă (contract)”.

La rândul lor, susținătorii lui Constantin Haret au promis că se vor strădui să restabilească atmosfera și să conlucreze cu grupul de petiționari, doar ca acesta să rămână director.

Secretarul de stat al MECC a adăugat că eforturi trebuie să fie din ambele părți.

În luna iunie, ZdG a relatat că opt persoane, printre care cinci actori, insistă asupra demisiei lui Constantin Haret din funcția de director al Teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov”, acuzându-l de mai multe încălcări, atitudine subiectivă și incompetență. 

Organele abilitate au efectuat mai multe controale la teatru, iar ANI a depistat prezența conflictelor de interese. Ședința de judecată la care urma să fie examinată chestiunea privind actul de constatare emis de ANI în privința lui Haret, programată pentru miercuri, 15 iulie, a fost amânată pentru data de 13 octombrie.

La mijlocul lunii iulie, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport şi mass-media din Parlament a decis să creeze o comisie specială, care, în termen de o lună, va verifica informațiile invocate în petiția unui grup de angajați ai Teatrului dramatic rus de stat „A. P. Cehov” și va efectua o analiză detaliată și obiectivă a situației create în instituție și va identifica soluții de remediere a acesteia. 

În perioada 3-14 august, Constantin Haret a fost suspendat din funcția de director, iar șefa Secției resurse umane, Tatiana Cataranciuc, care a exercitat atribuțiile acestuia, a prelungit contractele cu persoanele nemulțumite de activitatea lui Haret.