Principală  —  Blog  —  Arta de gardă   —   ARTA DE GARDĂ/ „Labirint”, comedie…

ARTA DE GARDĂ „Labirint”, comedie despre haosul din relațiile umane

Teatrul „Geneza Art” aduce, din nou, în atenția publicului spectacolul „Labirint” – o comedie despre relații umane exprimate prin iubire, prietenie, dar și instincte carnale, doar că aceste relații se ciocnesc cap în cap.

Regie – Daniela Burlaca.

În textul de un comic tăios al dramaturgului Rajiv Joseph, unul dintre cei mai în vogă dramaturgi şi scenarişti americani, sunt aduse în lumină toate succesele şi eşecurile personajului TY, poet și profesor universitar, ce reinterpretează mitul unui Don Juan modern, fascinat de varietatea personalităților feminine.

Eroul se trezește implicat în trei scenarii, ușor absurde: reușește să lase gravide trei femei: Jen – prietena sa oficială, Maureen – vecina sa și Becca – studenta sa. Pe măsură ce femeile se întâlnesc şi îşi dau seama de ceea ce s-a întâmplat, TY realizează că existenţa lui a luat-o razna şi că are doar puţin timp la dispoziţie ca să o asambleze la loc și de a-i împăca pe toţi cei afectaţi de momentul său de rătăcire.

GEN: COMEDIE

SPECTACOL ÎN 2 DISTRIBUȚII

TY – Cristian Perepeliuc
Seth – Mihai Bordian
Jen – Ana-Sia Carauș
Maureen – Dana Ciobanu
Becca – Cristina Trînbaci
Franny – Inna Colbasiuc

Argument regizoral:

„Labirint” se ocupă cu atât de răspânditul derapaj moral sintetizat prin expresia „… Atunci când mănânci fructul INTERZIS…”

Este permisa intrarea la eveniment doar cu biletul în formă printată!