Principală  —  IMPORTANTE   —   Samantha Power: „Guvernul SUA va…

Samantha Power: „Guvernul SUA va sprijini, în continuare, mass-media independentă din R. Moldova și va gândi mecanisme de sprijin în lupta împotriva dezinformării”

Guvernul SUA va sprijini, în continuare, mass-media independentă din R. Moldova și va gândi mecanisme de sprijin în lupta împotriva dezinformării, a transmis Samantha Power administratoarea USAID, aflată în aceste vile într-o vizită oficială în R. Moldova. 

În cadrul unei conferințe de presă comună cu președinta Maia Sandu, de miercuri, administratoarea USAID a declarat că, la moment, accentul sporit al organizației este să se asigure că mass-media independente din R. Moldova continuă să livreze cetățenilor materiale de calitate.

„De efectele economice ale acestei crize (generate de războiul din Ucraina – n.r.) s-a ciocnit și mass-media din R. Moldova. Cunoaștem foarte bine că au scăzut mult veniturile din publicitate și acest lucru este foarte important, în special dacă dorim să avem povești veridice, dacă dorim să fie spus adevărul. Cunoaștem cât de mult afectează orice fel de dezinformare. Ceea ce USAID, Guvernul SUA vor face în continuare este că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a sprijini acest sector, care este absolut critic pentru fundamentele societății democratice. De asemenea, vom vedea în ce mod vom putea să sprijinim lupta împotriva dezinformării”, a spus Samantha Power.

Aceasta a adăugat că Guvernul SUA va sprijini, în continuare, mass-media independentă din R. Moldova și va gândi mecanisme de sprijin în lupta împotriva dezinformării.

„Dezinformarea este un fenomen care afectează nu doar R. Moldova. Este ceea ce am urmărit și urmărim în continuare în SUA. Noi am văzut mai multe companii media cu poziții foarte parțiale vizavi de ceea ce se întâmplă. De fapt, există mai multe algoritme care permit ca vocile extreme să fie auzite, din păcate, sunt voci care nu spun adevărul și aceste voci, de multe, ori sunt mult mai gălăgioase decât vocile care spun adevărul. Cunoaștem că multe dintre aceste companii se află în SUA, dar știm că și UE este foarte îngrijorată de acest fapt și de fenomenul dezinformării. Accentul sporit al nostru este să ne asigurăm că mass-media independente din R. Moldova continuă să lucreze și să livreze un serviciu vital pentru cetățenii R. Moldova”, a adăugat Samantha Power, administratoarea USAID

Odată cu atacul Federației Ruse asupra Ucrainei, spațiul informațional din regiune este intoxicat cu știri false și cu mesaje propagandistice care induc că operațiunea militară este, de fapt, o acțiune de demilitarizare. Aceleași mesaje sunt promovate activ mass-media de la Chișinău cu politică editorială pro-Kremlin.

Emisiunile informative din Rusia vor fi interzise pe perioada stării de urgență

Chiar în prima zi a invaziei, Consiliului Audiovizualului i s-a cerut să închidă canalele de propagandă rusă, însă instituția a spus că nu are pârghii pentru a face asta.

La o săptămână de la începerea războiului, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE) a stabilit noi reguli pentru furnizorii și distribuitorii de servicii media. Printre acestea: 

  1. suspendarea retransmiterii pe teritoriul R. Moldova a tuturor programelor care au fost inițial produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră (printre care Federația Rusă); 
  2. Consiliul Audiovizualului (CA) poate sancționa cu o amendă de la 40 de mii de lei până la 70 de mii de lei distribuitorii de servicii media care încalcă prevederea de mai sus; 
  3. suspendarea autorizației de retransmisiune pe perioada stării de urgență a furnizorilor de servicii media care încălcă repetat prevederile. 

Totuși, decizia CSE nu a oferit CA instrumente noi pentru a lupta cu conținutul fals sau propagandă produsă de redacțiile TV din R. Moldova.

Media pro-Kremlin, sancționată de CA

La 11 martie, CA a sancționat posturile „Primul în Moldova” și „NTV Moldova” cu 50.000 de lei în total pentru încălcarea regulilor privind informarea corectă la subiectul situației din Ucraina. 

La următoarea ședință, din 17 martie, CA a amendat postul de televiziune „RTR Moldova” cu 10.000 de lei pentru încălcările depistate în buletinul „Vesti Nedeli”, privind evenimentele din Ucraina, și cu aceeași sumă pentru faptul că nu a prezentat înregistrările solicitate de Autoritate. „NTV Moldova”, care a admis mai multe erori într-un buletin de știri, inclusiv în subiectul cu privire la presupuse laboratoare biologice „americane” în Ucraina, a fost sancționat cu 25.000 de lei și cu avertizare publică.  

Iar la 23 martie, CA a sancționat postul de televiziune „RTR Moldova” cu 10.000 de lei pentru că nu a echilibrat o știre cu opinia reprezentanților Ucrainei la acuzațiile militarilor ruși despre incendiul de la Centrala Nucleară din Zaporojie. O zi mai târziu, „HIT FM” și „Radio Alla” au fost sancționate cu câte cinci avertizări publice pentru informare unilaterală despre criza din regiune.

Marți, 5 aprilie, la Parlament a fost înregistrat un proiect de lege care stipulează că posturile TV și radio ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 100 de mii de lei pentru dezinformare și dezinformarea care afectează securitatea spațiului informațional al R. Moldova, iar site-urile vor fi blocate de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS).