Primul magistrat care a fost evaluat de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor a fost suspendat din funcție, ca urmare a „constatării necorespunderii evidente a acestuia cu funcția deținută”
Judecătorul Gheorghe Balan de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a fost suspendat din funcție, după ce Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a declarat eșuată evaluarea performanțelor magistratului, „ca urmare a constatării necorespunderii evidente a acestuia cu funcția deținută”.
Balan este primul judecător evaluat de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor, conform noilor prevederi legale. Acesta a obținut în urma evaluării performanțelor un punctaj total de 30,11 puncte din 100, fiind constată eșuarea evaluării.
„O lipsă de responsabilitate pentru hotărârile casate”
În hotărârea motivată a Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost analizată activitatea profesională a judecătorului după mai multe criterii.
La criteriul „competența profesională”, Colegiul a stabilit că judecătorul „nu a acordat atenția cuvenită calității motivării actelor judecătorești, împrejurare care a contribuit la scăderea procentului hotărârilor menținute de instanța ierarhic superioară”.
„Analizând o parte din cauzele examinate de judecător, Colegiul menționează despre o lipsă de responsabilitate pentru hotărârile casate și anume pe simplul fapt de pronunțare a hotărârilor la limita expirării termenului de prescripție a răspunderii penale, examinare în lipsa părții pe cauză civilă și stabilire a unor temeiuri de nulitate neclară a proceselor-verbale cu privire la contravenții, care au fost stabilite în urma verificării motivelor de casare a hotărârilor emise”, se arată în hotărâre.
La fel, Colegiul a menționat că sub aspectul indicatorului privind claritatea expunerii verbale și scrise, „se constată că motivarea acestora nu întrunește în mod constant cerințele privind claritatea și coerența expunerii”.
„Totodată, se atestă deficiențe de structurare a conținutului, utilizarea unor formulări neuniforme și lipsa unei expuneri clare a raportului dintre situația de fapt și normele de drept aplicabile. Aceste aspecte diminuează calitatea actului de justiție din perspectiva clarității expunerii în acest sens Colegiul menționează faptul, că hotărârile emise nu conțin o claritate fiind indicate un șir de norme materiale și procesuale fără a fi motivate în raport cu circumstanțele cauzei”, notează Colegiul.
„Datele sugerează dificultăți în gestionarea duratei procedurilor, în special în cauzele cu un grad sporit de complexitate”
În hotărâre figurează datele generate de Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), privind rata de soluționare a dosarelor în raport cu numărul dosarelor repartizate spre examinare:
- anul 2020 – 5,88 % (25 dosare restante, 60 înregistrate, 5 soluționate);
- – anul 2021 – 39,31 % (80 dosare restante, 182 înregistrate, 103 soluționate);
- – anul 2022 – 56,27 % (159 dosare restante, 495 înregistrate, 368 soluționate);
- – anul 2023 – 60,82 % (286 dosare restante, 449 înregistrate, 447 soluționate);
- – anul 2024 – 64,85 % (288 dosare restante, 446 înregistrate, 476 soluționate);
„Analiza ratei de soluționare a dosarelor, coroborată cu datele comparative din cadrul instanței, relevă că judecătorul evaluat se situează sub nivelul mediu de performanță în raport cu ceilalți judecători ai instanței”, potrivit documentului.
Colegiul de evaluare a analizat și termenele medii de examinare a dosarelor în funcție de complexitatea acestora, constatând că rata dosarelor examinate în termen constituie 27,88%, „ceea ce indică un nivel relativ scăzut al respectării duratei optime de examinare”. Totodată, în hotărâre se reflectă raportul dintre dosarele soluționate într-o perioadă mai scurtă (390) și cele soluționate într-o perioadă mai îndelungată (1009), care evidențiază o „pondere semnificativ mai mare a cauzelor examinate peste termenul considerat rezonabil”.
„Aceste date sugerează dificultăți în gestionarea duratei procedurilor, în special în cauzele cu un grad sporit de complexitate, însă fără a exclude și existența unor rezerve de eficientizare în organizarea activității judiciare”, a constatat Colegiul
La fel, s-a precizat că numărul ședințelor care nu au avut loc pe parcursul perioadei de 5 ani este „relativ ridicat”, raportat la volumul total al ședințelor planificate și efectiv desfășurate, „ceea ce denotă o activitate organizatorică slabă”.
Criteriul „Respectarea eticii profesionale” și referințe la articole ZdG
Gheorghe Balan a fost evaluat și sub aspectul ce ține de „Respectarea eticii profesionale”. Colegiul a menționat că informațiile apărute în presă relevă că acesta ar fi participat la anumite proteste organizate de Platforma Demnitate și Adevăr, iar la alegerile parlamentare din februarie 2019 a candidat pe listele Blocului ACUM (PAS–PPDA) pentru funcția de deputat, dar nu a ajuns în Legislativ, citând un articol publicat de ZdG despre cariera judecătorului.
„Potrivit informațiilor publice, judecătorul Gheorghe Balan a criticat de nenumărate ori sistemul judecătoresc și Consiliul Superior al Magistraturii și a susținut activ Partidul Platforma Demnitate și Adevăr. Circumstanțele descrise pot genera semne de întrebare privind trecutul politic al judecătorului și pot crea percepții de lipsă de imparțialitate, chiar dacă, în prezent, nu există dovezi de implicare politică activă. Aceste aspecte afectează imaginea profesională a judecătorului și percepția publică asupra imparțialității sale”, se arată în hotărâre.
Colegiul a menționat că judecătorul a fost demis din funcție, fiind ulterior repus în funcție prin hotărâre judecătorească, aspect care, „deși nu indică vinovăție disciplinară sau penală, poate crea percepții contradictorii”.
La fel, Gheorghe Balan a fost evaluat sub aspectul „integrității financiare”, Colegiul menționând că este „necesară o conformare riguroasă la standardele de integritate, transparență și declarare a averii impuse funcției de judecător”.
Colegiul a constatat că:
– pentru anul 2020, fluxul financiar de intrare al gospodăriei subiectului a depășit fluxul financiar de ieșire cu 36.018,34 lei (în ipoteza în care împrumutul în mărime de 6000 euro nu este acceptat, ar genera avere nejustificată în mărime de -81.681,66 lei);
– pentru anul 2021, fluxul financiar de intrare al gospodăriei subiectului a depășit fluxul financiar de ieșire cu 46.385,68 lei;
– pentru anul 2022, fluxul financiar de intrare al gospodăriei subiectului a depășit fluxul financiar de ieșire cu 42.720,54 lei;
– pentru anul 2023, fluxul financiar de intrare al gospodăriei subiectului a depășit fluxul financiar de ieșire cu 124.143,92 lei;
– pentru anul 2024, fluxul financiar de intrare al gospodăriei subiectului a depășit fluxul financiar de ieșire cu 101.672,35 lei.
Concluziile Colegiului
Pe final, Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii scrie că „având în vedere aceste norme și că, în urma evaluării performanțelor, judecătorul Gheorghe Balan a obținut un punctaj total de 30,11 puncte din 100, se constată eșuată evaluarea performanțelor acestuia, ca urmare a constatării necorespunderii evidente cu funcția deținută”.
În document s-a făcut referire la art. 19 al. (3) Legea privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor nr. 147 din 9 iunie 2023, „în cazul stabilirii circumstanţelor prevăzute 32 la alin. (2), hotărârea Colegiului constituie temei pentru suspendarea din funcţie a judecătorului şi pentru iniţierea de către Consiliul Superior al Magistraturii a procedurii de eliberare din funcţie a persoanei respective”.
Hotărârea poate fi contestată la Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Colegiului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii motivate, de către judecătorul Gheorghe Balan.
Ziarul de Gardă a încercat să discute cu judecătorul Gheorghe Balan pentru a lua o reacție la decizia luată de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Fiul acestuia ne-a confirmat că Balan a fost suspendat din funcție, iar până la publicarea articolului, judecătorul nu a venit cu o reacție la solicitarea ZdG.