Premieră medicală la Chișinău: transplant hepatic cu utilizarea sistemului Vivostat. Donatorul este un ofițer INI, rudă a pacientei
O femeie în vârstă de 55 de ani a primit o nouă șansă la viață în urma unui transplant hepatic de la donator viu. Pacienta a ajuns în stadiul terminal al cirozei hepatice, iar intervenția a fost unica șansă de supraviețuire. Donatorul este un bărbat de 42 de ani, ofițer al Inspectoratului Național de Investigații (INI) și rudă a pacientei. Intervenția a durat peste 11 ore și a inclus, în premieră, utilizarea sistemului Vivostat, anunță Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Potrivit pacientei, aceasta a stat în rândul de așteptare aproximativ un an.
„Sufăr de hepatită de aproximativ 20 de ani, iar în timp am aflat că am dezvoltat ciroză decompensată. Pe fond de stres și emoții, starea mea s-a agravat foarte mult. Am căutat un donator și am așteptat aproape un an. Ruda noastră, când a aflat, a decis să ne ajute – a fost un gest extraordinar. Este un om sănătos, activ, care a făcut o faptă eroică. Le mulțumesc din suflet medicilor pentru că mi-au oferit o șansă la viață”, a declarat femeia.
Totodată, Poliția R. Moldova a anunțat că donatorul a fost un ofițer INI, „care a demonstrat curaj și generozitate, după ce a acceptat riscul major de a oferi o șansă reală la viață prin donarea unui fragment hepatic, salvând un om drag și apropiat”.
„Datorită acestui act de omenie, femeia care a trăit ani întregi de suferință și așteptare a primit o nouă șansă, transplantul fiind singura ei opțiune de supraviețuire”, scrie Poliția.
Vivostat este un sistem modern care permite obținerea unui adeziv biologic pe bază de fibrină din sângele propriu al pacientului, contribuind la controlul sângerării și la accelerarea procesului de vindecare. Utilizarea acestuia aduce multiple beneficii, inclusiv reducerea riscului de hemoragie postoperatorie, diminuarea necesarului de transfuzie de sânge, eliminarea riscului de infecții virale și susținerea regenerării țesuturilor.
,,Pacienta era în stadiul final al cirozei hepatice, profund decompensată, iar transplantul era unica șansă la viață. Intervenția a decurs standard, însă, din cauza riscului crescut de hemoragie, am utilizat în premieră sistemul Vivostat, atât pentru donator, cât și pentru primitor”, a spus profesorul Adrian Hotineanu, care a condus echipa medicală.
Șefa Secției anesteziologie, Iana Cotorcea, a subliniat complexitatea managementului intraoperator.
„Managementul anestezic a fost unul complex, adaptat fiecărei etape ale intervenției, incluzând monitorizare avansată și control hemodinamic riguros. Un moment important a fost perioada de reperfuzie, gestionată eficient pentru prevenirea instabilității circulatorii. De asemenea, s-a acordat o atenție deosebită echilibrului volemic, corectării coagulopatiei și menținerii homeostaziei metabolice”, a declarat aceasta.