Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Noul ministru al Mediului…

VIDEO Noul ministru al Mediului a depus jurământul de învestire în funcție. Sarcinile anunțate de Dorin Recean

Captură foto: privesc.eu

Sergiu Lazarencu, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a depus jurământul de învestire în funcția de ministru al Mediului joi, 14 martie. Ceremonia a avut loc la Președinția R. Moldova, în prezența șefei statului Maia Sandu și a premierului Dorin Recean.

Captură foto: privesc.eu

În debutul ceremoniei, care a durat nouă minute, oficialii au onorat imnul de stat. Tradițional, după citirea decretului semnat de președintă, noul ministru și-a rostit jurământul.

Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii R. Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a declarat Sergiu Lazarencu.

În discursul său, Maia Sandu i-a mulțumit fostei ministre a Mediului Iordanca-Rodica Iordanov, dar și noului ministru „pentru că a acceptat această provocare”.

Știți că domeniul mediului este unul foarte apropiat mie și este un domeniu prioritar țara noastră. În primul rând, vreau să amintesc de programul național de împădurire și vreau să-i mulțumesc doamnei Rodica Iordanov pentru progresele pe care le-am făcut împreună pe acest program, dar și pe multe alte programe importante în domeniul mediului. Așteptarea mea este ca să facem în continuare eforturi consecvente și consistente pentru ca să implementăm acest program. (…) O alt prioritate importantă este managementul deșeurilor și apelor uzate. (…) Schimbările climatice, din păcate, se simt deja (…)”, a menționat șefa statului.

Premierul Recean a punctat: „Creșterea accelerării împădurii, gestionarea deșeurilor, restructurarea  «Moldsilva» și agenda complexă de negocieri cu Uniunea Europeană, aceste lucruri sunt sarcina ministerului și am încredere că ministrul Lazarencu va performa în acest sens. Spor la treabă!”.

Anunțul despre remanierea cabinetului de miniștri a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean miercuri, 13 martie. Deputatul PAS, Sergiu Lazarencu, o va înlocui pe Iordanca-Rodica Iordanov.

Anunț o schimbare în echipa guvernamentală. Portofoliul Ministerului Mediului va fi preluat de colegul Sergiu Lazarencu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Apreciez lucrurile începute la minister. În perioada următoare, este esențial ca proiectele importante de mediu să prindă un ritm accelerat”, se arăta în mesajul lui Dorin Recean.

El nu a precizat motivele pentru care a fost făcută această remaniere guvernamentală.

La preluarea portofoliului de ministru al Mediului, Sergiu Lazarencu declară un apartament și o „altă avere imobiliară” în valoare de 1,2 milioane de lei, un automobil și venituri de peste 460 de mii de lei de la Parlament.