• COVID-19

    199 cazuri confirmate 5 cazuri de recuperare 2 decese
  • VIDEO/ Dodon a depus o nouă sesizare la CC pentru a afla când poate dizolva Parlamentul

    VIDEO/ Dodon a depus o nouă sesizare la CC pentru a afla când poate dizolva Parlamentul
    22 mai 2019 | 10:55

    Președintele Igor Dodon a declarat că a depus o nouă sesizarea la Curtea Constituțională pentru a clarifica când poate dizolva Parlamentul în cazul în care nu va fi formată o majoritate parlamentară.

    Potrivit legislației, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Șeful statului susține însă că nu este clar dacă numărătoarea celor trei luni începe din momentul validării rezultatelor alegerilor, sau de la prima ședință a Parlamentului.

    Igor Dodon a mai menționat că partidele ar avea la dispoziție circa două săptămâni pentru a găsi limbă comună. În caz contrar, acesta va dizolva noul Parlament.

    „Condamn egoismul politic și ambițiile exagerate ale unor deputați și grupuri parlamentare. Cetățenii R. Moldova, oamenii, așteaptă rezultate, crearea majorității parlamentare și ca deputații să se apuce de lucru. Mă adresez deputaților, sau vă apucați de lucru și creați majoritate parlamentară, sau recunoașteți că ambițiile nu vă permit să găsiți limbă comună, și duceți-vă la anticipate”, a declarat Igor Dodon.

    [gs-fb-comments]

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    ULTIMA ORĂ! Un pacient cu COVID-19, căutat de oamenii legii. A fugit din spital

    Un locuitor al satului Dănceni a fugit în această noapte dintr-o instituție medicală din Chișinău, acolo unde s-ar fi aflat de joi, 26 martie, fiind diagnosticat cu COVID-19. Informația a fost confirmată pentru…
    ULTIMA ORĂ! Un pacient cu COVID-19, căutat de oamenii legii. A fugit din spital

    Detalii despre starea de sănătate a celor 199 de pacienți cu COVID-19. Șase urmează a fi externați astăzi

    Șase dintre cele 199 de persoane infectate cu COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova ar urma să fie externate din instituțiile medicale, după ce testele duble de laborator vor confirma un rezultat negativ.
    Detalii despre starea de sănătate a celor 199 de pacienți cu COVID-19. Șase urmează a fi externați astăzi

    LIVE/ Precizări de ultima oră privind COVID-19 în R. Moldova de la ministra Sănătății

    Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, face declarații de presă privind situația referitor la pandemia de COVID-19 în Republica Moldova. Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, dintre cel…
    LIVE/ Precizări de ultima oră privind COVID-19 în R. Moldova de la ministra Sănătății

    DOC/ CA Chișinău a luat o decizie după ce ex-directorul Spitalului Clinic Republican a cerut anularea deciziei prin care a fost demis din funcție

    Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea în judecată depusă de fostul director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Anatol Ciubotaru cu privire la anularea deciziei din 24 martie a Comisiei pen…
    DOC/ CA Chișinău a luat o decizie după ce ex-directorul Spitalului Clinic Republican a cerut anularea deciziei prin care a fost demis din funcție

    Sănătatea emoțională pe timp de pandemie. Când ne adresăm la psiholog și unde îl găsim?

    Schimbarea modului de viață și izolarea în spații închise în legătură cu măsurile pentru prevenirea infectării cu virusul COVID-19 pot genera stări de anxietate și tristețe, menționează specialiștii în domeniul…
    Sănătatea emoțională pe timp de pandemie. Când ne adresăm la psiholog și unde îl găsim?

    Cei trei membri ai Comisiei situații excepționale din Cahul, diagnosticați cu COVID-19

    Trei membri Comisiei situații excepționale din Cahul, președintele raionului, șefa Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și un medic epidimiolog, au fost testați pozitiv la COVID-19. Informația a fost conf…
    Cei trei membri ai Comisiei situații excepționale din Cahul, diagnosticați cu COVID-19