• Reacția politicienilor moldoveni după ce Dodon i-a retras cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu

    Reacția politicienilor moldoveni după ce Dodon i-a retras cetățenia R. Moldova lui Traian Băsescu
    vizualizări
    04 ianuarie 2017 | 09:26

    După ce marți, 3 ianuarie, Igor Dodon a semnat decretul prin care lui Traian Băsescu, fostul președinte al României, i-a fost retrasă cetățenia R. Moldova, acordată de fostul președinte Nicolae Timofti, mai mulți politicieni de la Chișinău au criticat gestul președintelui.

    Deocamdată, premierul Pavel Filip și președintele Parlamentului, Andrian Candu, nu au avut o reacție la decretul lui Dodon. Nici liderii partidelor de guvernare, Vlad Plahotniuc, președinte PD, și Mihai Ghimpu, președintele PL, partid care militează pentru unirea R. Moldova cu România, nu au comentat acțiunile de ieri ale lui Igor Dodon.

    Printre primii care au reacționat după decretul lui Dodon a fost Iurie Leancă, liderul PPEM și fostul contracandidat al actualului președinte la alegerile prezidențiale.

    „Președintele Dodon continuă munca asiduă spre binele Republicii Moldova și a cetățenilor săi. Până la acest moment, reușește să nu-și depășească atribuțiile în domeniul politicii interne:

    FĂCUT:
    – schimbarea butonului Ro în Md pe site-ul Președinției
    – scoaterea steagului UE de pe reședință
    – retragerea cetățeniei dlui Băsescu

    PLAN:
    – vopsirea gheretei din fața casei din culoarea albă în roșu aprins
    – schimbarea roților la tancurile-monument
    – băutul ceaiului cu dușmanii statului Republica Moldova

    Mă ia groaza când îmi imaginez agenda acestuia pentru politica externă!”, afirmă Iurie Leancă

    Maia Sandu, lidera PAS și adversara lui Igor Dodon în turul al alegerilor prezidențiale, afirmă că decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu, de rând cu schimbarea limbii din română în moldovenească pe site-ul președinției și scoaterea drapelului UE, are drept scop crearea unor „teme false” de discuții.

    „Cum se mențin hoții la putere (o rețetă simplă): fraudezi alegerile, aduci la putere un Președinte de carton, distrugi sistemul de justiție numind corupți în funcții, mimezi o relație de opoziție între guvernare și instituția prezidențială, îți subordonezi majoritatea canalelor media și manipulezi societatea cu teme false și probleme inventate.

    Steagul UE, limba de pe site-ul Președinției, cetățenia fostului Președinte al României – astea constituie prioritățile lui Dodon și de astfel de subiecte „urgente” va fi preocupat în următorii ani. Desigur, depinde ce indicații va primi. Dragi cetățeni, problemele noastre reale nu au nicio importanță pentru Dodon”, a scris Sandu.

    Demis cu câteva zile în urmă, tot printr-un decret semnat de Igor Dodon, fostul Ministru al Apărării, Anatol Șalaru, califică retragerea cetățeniei moldovenești lui Băsescu drept un gest de „mojicie” a lui Igor Dodon.

    „Stimati prieteni,
    Dodon Igor, prezidentul Moscovei, recidiveaza in lupta sa cu tot ce inseamna Romania. Retragerea cetateniei moldovenesti presedintelui Traian Basescu este o mojicie. Ii recomand lui Dodon ca odata cu retragerea cetateniei moldovenesti lui Traian Basescu sa returneze, din banii proprii, ajutorul pe care acesta l-a oferit Republicii Moldova pentru constructia caselor din satele afectate in 2010 de inundatii. Cred ca este o oportunitate ca Dodon sa arate cat este el de statalist! Dar sa arate pe banii lui!”, a comentat Șalaru.

    Și liderul PPDA, Andrei Năstase, a criticat gestul lui Igor Dodon:

    „Președintele Dodon continuă să scindeze țara și cetățenii acesteia, antrenându-se în jocuri puerile, de esență pseudo-geopolitică.

    În loc să se adreseze instituțiilor internaționale de investigație cu solicitarea de a interveni și a aduce miliardele furate acasă, în loc să ceară alegeri anticipate pentru a schimba o putere compromisă iremediabil, urâtă de circa 90 la sută din concetățeni, în loc să ia atitudine față de majorarea galopantă a prețurilor și tarifelor, acesta și-a făcut de lucru și a semnat un decret de retragere a cetățeniei moldovenești fostului președinte al României, Traian Băsescu.

    Motivarea gestului său nesăbuit și inoportun este pe cât de ridicolă, pe atât de gravă. Afirmând că retrage cetățenia lui Băsescu pentru că i-a fost acordată ilegal, Dodon se transformă în mod nepermis în instanță morală și de judecată”, a scris Năstase.

     

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ Ministrul Pavel Voicu despre petrecerea fiului premierului Ion Chicu: „Nu a fost o nuntă, dar a fost o serată”

    Ministrul de Interne spune că poliția investighează cazul presupusei nunți a fiului premierului Ion Chicu și concluziile forțelor de ordine este că la Vinăruia Poiana nu a fost o nuntă, dar o serată. Pavel Voic…
    VIDEO/ Ministrul Pavel Voicu despre petrecerea fiului premierului Ion Chicu: „Nu a fost o nuntă, dar a fost o serată”

    LIVE/ Ședința CSM: Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au aprobat numirea a cinci noi judecători la Curtea Supremă de Justiție

    Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întrunesc în ședință. Potrivit agendei, pe ordinea de zi figurează 13 de subiecte. 15:42. Sunt prezentați candidații. 15:38. Este examinat subiectul cu pr…
    LIVE/ Ședința CSM: Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au aprobat numirea a cinci noi judecători la Curtea Supremă de Justiție

    Raportorul PE pentru R. Moldova: Chișinăul trebuie să demonstreze că poate susține un proces electoral în care dreptul cetățenilor de a-și decide viitorul să fie respectat întru totul

    Raportorul Parlamentului European pentru R. Moldova în această legislatură, Dragoș Tudorache, susține că, în contextul alegerilor prezidențiale, Chișinăul trebuie să demonstreze că poate susține un proces elect…
    Raportorul PE pentru R. Moldova: Chișinăul trebuie să demonstreze că poate susține un proces electoral în care dreptul cetățenilor de a-și decide viitorul să fie respectat întru totul

    Un șofer a murit, iar doi au ajuns la spital. Poliția oferă primele informații despre accidentul de la Ciocana

    Conducătorul auto al unui taxi, în vârstă de 36 de ani, a decedat, iar alți doi șoferi au fost transportați la spital după ce au fost implicați într-un accident rutier produs marți, 22 septembrie, în jurul orei…
    Un șofer a murit, iar doi au ajuns la spital. Poliția oferă primele informații despre accidentul de la Ciocana

    Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au aprobat numirea a cinci noi judecători la Curtea Supremă de Justiție

    Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 22 septembrie, numirea judecătorilor Minciună Anatolie, Miron Aliona, Șova Nicolae, Robu Oxana și Plămădeală Ghenadie…
    Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au aprobat numirea a cinci noi judecători la Curtea Supremă de Justiție

    Prezidențiale: Un pretendent anunță că stopează procesul de colectare a semnăturilor și renunță la cursă

    Aleksandr Kalinin a anunțat că nu va mai colecta semnături pentru a fi înregistrat în calitate de candidat independent la funcția de președinte al R. Moldova. Potrivit acestuia, decizia a fost luată după ce un…
    Prezidențiale: Un pretendent anunță că stopează procesul de colectare a semnăturilor și renunță la cursă